SĂNĂTATE

Serviciile de Ambulanță se confruntă cu un fenomen îngrijorător: S-au înmulțit morțile subite

Numărul cazurilor de morți subite a fost cel mai alarmant în ultima săptămână înainte de Crăciun, au sesizat medicii de urgență din cadrul Serviciului de Ambulanță Mureș. În total, în mai puțin de o lună au decedat în mod subit 9 mureșeni, cât pe parcursul a 2-3 ani până acum. Este vorba doar de bărbați, persoane active, care au cel mult 60 de ani, transmite Radio Târgu Mureș, potrivit Rador.

Cu astfel de situații se confruntă și serviciile de urgență din alte județe, însă deocamdată nu s-a făcut o analiză în acest sens, a declarat pentru Radio Tg.Mureș șeful Ambulanței Mureș, dr. Ioan Ivanici:

”Au fost câteva cazuri de morți subite, specific vârstei cuprinse între 48 și 57 de ani la care, într-adevăr, manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat pozitiv. Vorbesc despre ultima săptămână mai ales. În ultimele 3, 4 săptămâni, 9 cazuri de morți subite. Din discuțiile cu colegii s-au înregistrat (și în alte județe – n.r.) cazuri de morți subite dar n-aș putea să vă spun exact numărul lor… Sigur, erau și înainte cazuri de morți subite, mai ales în jurul vârstei de 40 de ani, dar într-un număr foarte redus. Aveam două cazuri la 6-8 luni, un caz la 10 luni…”

Cauzele ar putea fi multiple, însă cert este că anul viitor ar putea începe un studiu detaliat pentru a determina motivele, mai spune dr. Ioan Ivanici:

”Probabil că aceste cazuri urmează a fi studiate pentru că ele au apărut recent. Sigur că e posibil să fie și legat de vaccinare, au apărut unele discuții de acest fel și în mediul profesional, în schimb, încă nu s-a putut demonstra clar acest lucru. Sigur că este îngrijorător. La nivelul Centrului medical Mureș trebuie să fie implicați toți profesioniștii, începând de la medici de familie, studiu clinic, morfopatologia, să vedem rezultatele necropsiei, și așa mai departe.”

Despre sindromul morții subite a vorbit recent și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care spune că problema este în evaluare, mai ales că fenomenul se întâlnește la nivel global, în special în rândul persoanelor tinere. Medicii spun că morțile subite sunt cauzate de un infarct miocardic masiv cu ruptură de mușchi sau accidente vasculare cerebrale de tip hemoragic, hemoragii masive sau tromb-embolism masiv.

Între timp, în mediul online se înmulțumesc opiniile care pun creșterea numărului de morți subite pe seama vaccinurilor anti-COVID. Nu există deocamdată date suficiente pentru a confirma sau infirma această teorie.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button