Serghei Lavrov, mesaj pentru Occident: Cu Rusia nu trebuie să se discute de pe poziţii de profesor
Ţările occidentale nu au niciun drept să poarte un dialog cu Rusia de pe poziţii de „profesor”, Federaţia Rusă doreşte să construiască cu alte state doar relaţii bazate pe principii de egalitate, a declarat miercuri şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în faţa corpului profesoral şi studenţilor Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale de la Moscova (MGIMO), informează TASS.
„Nu am dorit niciodată confruntare şi cu atât mai mult autoizolare, şi suntem deschişi spre cooperare cu aceleaşi state occidentale, dacă ele îşi vor schimba abordarea şi vor înceta să adopte tonul de profesor, care ştie tot şi este imaculat, în timp ce Rusia este un elev care trebuie să-şi facă temele pentru acasă. Astfel nu se poate discuta cu nimeni, iar cu Rusia cu atât mai puţin”, a spus Lavrov.
Potrivit lui Lavrov, Federaţia Rusă tinde atât spre întărirea suveranităţii sale, cât şi spre construirea de bune relaţii cu toate ţările. „Planurile noastre se bazează pe sprijinul ferm din partea populaţiei pentru cursul ţării noastre de întărire a suveranităţii Federaţiei Ruse, pentru cursul ei spre bună vecinătate cu ţările de lângă noi şi pentru dezvoltarea de bune relaţii cu toţi cei care sunt deschişi să facă aceasta în mod deschis, pe bază de egalitate”, a subliniat Lavrov.
În acelaşi context, Lavrov a declarat că Rusia salută declaraţiile preşedinţilor american şi francez, Joe Biden şi Emmanuel Macron, privind necesitatea de a înceta să impună democraţia altor ţări.
„Ei au declarat amândoi, practic la o zi-două distanţă, că este timpul să se pună capăt amestecului în problemele interne ale altor ţări, în scopul de a le impune o democraţie de tip occidental. Salutăm astfel de declaraţii, noi am îndemnat demult să se tragă învăţăminte din acele aventuri în care colegii noştri occidentali au intrat în ultimele decenii”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse.
„După tragedia din Afganistan şi după ce SUA şi toţi aliaţii lor din NATO s-au retras de acolo de urgenţă, în Europa a început să se audă un cor de voci în favoarea ideii ca de acum încolo în toate relaţiile de politică externă, mai ales cele care presupun desfăşurarea de forţe armate, să se bazeze doar pe sine, nu pe directivele pe care le emite Washingtonul şi le poate schimba în orice moment”, a mai subliniat Lavrov.
Într-un interviu apărut luni în cotidianul italian Il Corriere della Sera, Borrell a spus că desfăşurarea rapidă a trupelor americane în Afganistan în contextul deteriorării securităţii arată nevoia ca UE să îşi accelereze eforturile pentru a construi o politică de apărare comună. „Trebuie să învăţăm lecţiile acestei experienţe. Noi, europenii, nu am putut să trimitem 6.000 de militari în jurul aeroportului din Kabul pentru a securiza zona. SUA au putut, noi nu”, a afirmat Borrell.