Senatul a respins Ordonanța de Urgență prin care alocațiile copiilor urmau să fie majorate doar cu 20%

Senatul a respins, marți, Ordonanța de urgență prin care alocațiile copiilor urmau să fie majorate cu 20%. Urmează votul și în Camera Deputaților care dacă va urma ceea ce s-a întâmplat azi rămâne în vigoare legea care obligă Guvernul să dubleze alocațiile, nu să le mărească etapizat.
Decizia din Senat fost adoptată cu 87 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 12 abțineri.
Forul decizional este Camera Deputaților.
Ordonanța de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor a fost adoptată de guvern pe 29 iulie. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.
Sursa: www.agerpres.ro
- Stenograme din dosarul avocatei PNL: „Sunt fosta gagică a lui Ludovic”. Cum învârtea milioanele de euro din vorbe
Procurorii DNA au surprins-o în flagrant pe avocata Adriana Georgescu în timp ce ar fi primit 60.000 de euro din cei 500.000 de euro pretinși drept mită. Avocata PNL ar fi promis în schimbul banilor intervenții în dosare ale unor afaceriști controversați. Pentru a-i convinge de relațiile sale, aceasta ar fi încercat să-i convingă de … - ”Abordarea lingușitoare a lui Mark Rutte față de Trump va duce la un eșec total al NATO”, avertizează fostul președinte al Consiliului European
Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, critică dur abordarea șefului NATO, Mark Rutte, față de Donald Trump, avertizând că „diplomația lingușitoare” a acestuia riscă să ducă la un eșec total al NATO. Michel susține că Rutte ar trebui să înceteze să mai fie un „agent american” și să apere unitatea alianței în fața amenințărilor și intimidărilor Washingtonului, potrivit … - Educația pe făraș. O lună fără ministrul la Învățământ
„România Educată” a devenit oficial „România Abandonată”. Au trecut 30 de zile de când fotoliul de la Ministerul Educației a rămas gol, în urma demisiei răsunătoare a lui Daniel David. O lună în care școala românească a navigat în derivă, fără căpitan, în timp ce liderii coaliției de guvernare tratează viitorul a milioane de copii … - Ciprian Ciucu se dovedește a fi un loser la Capitală. Atacurile murdare la adversarii politici au creat o coaliție în Consiliul General
Mandatul lui Ciprian Ciucu la Primăria Generală a Capitalei se îndreaptă vertiginos spre un dezastru administrativ și politic. Ceea ce trebuia să fie „era reformei” s-a transformat într-un război de uzură, în care edilul-șef a reușit o contraperformanță rară: prin aroganță și agresivitate, a unit toate forțele politice din Consiliul General (CGMB) într-o coaliție anti-Ciucu. … - Criză în industrie: sute de angajați din Bistrița-Năsăud rămân fără loc de muncă
Luna ianuarie 2026 aduce un val de concedieri colective în județul Bistrița-Năsăud, pe fondul dificultăților financiare majore întâmpinate de doi mari angajatori, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. În total, 340 de persoane urmează să rămână fără loc de muncă. Un agent economic (BETAK) cu domeniul principal de activitate în tratarea și …