Politică

Senatorul AUR Sorin Lavric: Veninul plin de bucurie din sufletul lui Băluță e amoral. O veritabilă Iudă

Senatorul Sorin Lavric a declarat joi despre declarația dizgrațioasă prin care primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat schimbarea numelui Liceului „Mircea Vulcănescu” că ”veninul plin de bucurie din sufletul lui Băluță e amoral”. 

„Din literele numelui lui Băluță se prelinge dîra alunecoasă a spiritului felonic. Insul este un trădător sadea, genul de serv în a cărui minte plecarea spinării în fața lui Alexandru Florian a prins rădăcini adînci. Să anunți cu bucurie scoaterea lui Vulcănescu de pe frontispiciul unui liceu e semn izbitor de atrofie morală.
Veninul plin de bucurie din sufletul lui Băluță e amoral. El gîndește logic, pragmatic și oportunist: a calculat bine ca să doarmă pe moale. Dar să nu-și facă iluzii: un cariu tenace îi va roade conștiința amorală în fiecare noapte, fiindcă gestul lui trădează o gravă lacună spirituală. Amoral fiind, spiritul lui Băluță este antiromânesc și anticreștin.

Vulcănescu a murit ca un martir, iar Băluță va trăi în puf, precum o veritabilă Iudă.”, spune Lavric.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button