Știrile 60m.RO

Senatorul AUR Andrei Hangan condamnă invazia Rusiei în Ucraina: Putin trebuie oprit!

Senatorul AUR Andrei Hangan a condamnat ferm și categoric, de la tribuna Parlamentului, invazia militară a Rusiei în Ucraina și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la soarta oamenilor nevinovați care sunt nevoiți să-și părăsească țara din cauza agresiunii rusești. Acesta a punctat faptul că autoritățile de la București trebuie să se preocupe de situația etnicilor români din Ucraina, care au nevoie de sprijin în acest moment.

Ucraina este supusă unei agresiuni fără precedent în Europa ultimelor decenii. Rusia continuă să ne șocheze pe zi ce trece, iar acțiunile președintelui sunt inumane și deloc justificate anului în care trăim, a subliniat Hangan, care și-a exprimat încredere că sancțiunile aplicate statului agresor vor avea efectul scontat.

Senatorul a reamintit și de acțiunile asemănătoarea ale Rusiei, invazia Georgiei și anexarea peninsulei Crimeea, prin care se conturează strategia lui Vladimir Putin de a de a recuceri zone cheie care au fost cândva deținute de Uniunea Sovietică.

          O situație de neacceptat anului 2022, în care Rusia este agresorul!

 „Am totuși un mesaj pentru cel care a creat acest haos: Oamenii lumii vor rezista la fiecare pas, iar acesta nu este un război, care poate fi câștigat de către Rusia, indiferent cât de puternic se crede a fi protagonistul.

 Atât eu, cât și colegii mei din AUR, condamnăm ferm și categoric invazia militară a Rusiei în Ucraina. Ne preocupa și suntem îngrijorați de soarta tuturor locuitorilor din această țară, inclusiv de etnicii români.

Alianța pentru Unirea Românilor sprijină în totalitate orice acțiune, fie națională sau internațională, care vizează restaurarea dreptului internațional, cât și integritatea și suveranitatea teritorială a Ucrainei! Moartea oamenilor nevinovați este o acțiune care trebuie, cu prioritate, EVITATĂ și CONDAMNATĂ la cel mai înalt nivel!”, a declarat senatorul Hangan.

În încheiere, acesta i-a transmis un mesaj de încurajare soldaților ucraineni și tuturor celor care își apăra țara, plini de curaj și patriotism, în aceste momente pline de încercări: Sunteți eroi!

         

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button