UE a alocat peste 13 miliarde de euro în scopul combaterii efectelor pandemiei de Covid-19

Uniunea Europeană a alocat peste 13 miliarde de euro în scopul combaterii efectelor pandemiei de Covid-19. Banii au fost cheltuiți pentru achiziționarea de aparatură medicală, pentru sprijinirea economiei și pentru ajutorarea cetățenilor europeni.
Potrivit reprezentanților UE, încă de la începutul crizei, grație flexibilității introduse în cadrul politicii de coeziune, uniunea a mobilizat investiții în valoare de peste 13 miliarde euro în scopul combaterii efectelor pandemiei de coronavirus, prin intermediul Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), al Fondului social european (FSE) și al Fondului de coeziune (FC). Fondurile UE au ajutat comunitățile naționale, regionale și locale să facă față impactului socio-economic negativ.
În total, 4,1 miliarde euro au fost redirecționate către sectorul medical pentru a achiziționa aparatura vitală și echipamentele individuale de protecție necesare pentru a salva vieți. Au fost mobilizate 8,4 miliarde euro sub formă de granturi și împrumuturi, dar și sub forma unei serii de instrumente financiare personalizate, pentru a sprijini economia și, în special, întreprinderile mici și mijlocii în vederea adaptării la criză. În fine, aproximativ 1,4 miliarde EUR au fost canalizate prin intermediul FSE pentru ajutarea cetățenilor și salvarea locurilor de muncă.
În scopul asigurării unui nivel maxim de transparență, Comisia a lansat o pagină web specială pe Platforma de date deschise privind coeziunea pentru a arăta modul în care politica de coeziune a UE sprijină statele membre pentru a face față crizei provocate de coronavirus. Platforma va fi actualizată zilnic și va afișa toate informațiile referitoare la modificările programului, precum și la modul de alocare și de investire a resurselor. Grație actualizării sistematice, platforma va oferi, pe zi ce trece, o imagine de ansamblu tot mai completă a situației.
„Politica de coeziune se află în centrul eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus și de asigurare a unei redresări rapide. Rezultatele bilanțului nostru arată că toate statele membre profită în prezent de Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus pentru a-și sprijini cetățenii, întreprinderile și sectorul sănătății. Începând de astăzi, aceste rezultate pozitive pot fi consultate de toată lumea, printr-un simplu clic, pe tabloul nostru de bord interactiv referitor la coronavirus”, a declarat comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.
Citește continuarea articolului
- Noul „Ormuz” al planetei: Blocada din Marea Neagră aruncă lumea în criză alimentară. Rutele alternative sunt un coșmar logistic
Atenția planetei este fals direcționată spre criza petrolului din Orientul Mijlociu, în timp ce adevăratul dezastru ticăie la granița României. Marea Neagră, artera vitală care asigură un sfert din comerțul mondial cu grâu, a devenit un veritabil „strâmtoare Ormuz” al agriculturii, blocajul ruso-ucrainean declanșând un șoc global în aprovizionarea cu alimente. În spatele ușilor închise, … - Nicușor Dan a semnat decretul, anticipatele bat la ușă! Prima reacție a lui Mureșan arată că e complet deconectat de realitatea voturilor
Președintele Nicușor Dan a oficializat mutarea care aruncă definitiv clasa politică în aer: a semnat decretul prin care Siegfried Mureșan este desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru. Deși este trimis în Parlament cu o „gaură” asumată de 69 de voturi și fără nicio șansă reală de a coagula o majoritate, europarlamentarul PNL pare complet deconectat … - DNA: procurorii au descins în 54 de locații, într-un dosar uriaș de corupție. Zeci de vameși și polițiști de frontieră din Siret, Racovăț și Dorohoi sunt vizați
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a declanșat luni dimineață o ofensivă majoră împotriva rețelelor de corupție care operează pe granița de est a României. Procurorii anticorupție, sprijiniți de trupele speciale, au luat cu asalt punctele vamale și locuințele mai multor suspecți, într-un dosar exploziv care vizează direct funcționarii statului: vameșii de la punctele de trecere a … - OFICIAL | DIICOT dezvăluie culisele dosarului Călin Georgescu: 100.000 de euro din banii obținuți prin fraudă urmau să finanțeze campania electorală
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a prezentat luni mecanismul de fraudare care a dus la ridicarea și audierea lui Călin Georgescu. Printr-o declarație oficială susținută de purtătorul de cuvânt Mihaela Melconian, procurorii au detaliat modul în care un grup infracțional organizat a indus în eroare oameni de afaceri români, … - Jaf pe bani publici! Hidroelectrica a aruncat 1,8 milioane de euro pe sponsorizări cu dedicație!
Potrivit unei investigații publicate de cotidianul Puterea, fostul președinte al Directoratului Hidroelectrica, Karoly Borbely, a transformat bugetul celei mai valoroase companii de stat din România într-un fond discreționar. Într-un singur an, acesta a aprobat 59 de contracte de sponsorizare în valoare totală de peste 8,7 milioane de lei (aproximativ 1,78 milioane de euro), direcționate strategic …




