JUSTIȚIE

Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri

Șeful Poliției Sector 1, Andrei Manta precum și polițiști ai Serviciului Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Sector 1 a fost aduși, joi, la sediul DNA de către ofițerii anticorupție, unde urmează să dea declarații cu privire la fapte directe de corupție pentru care ar fi cercetați, transmit surse judiciare autorului acestui material.

Potrivit acestora la sediul Direcției ar mai fi fost aduși și alți polițiști, subalterni ai lui Andrei Manta, care de asemenea răspund cu privire la acuzații directe de corupție puse pe seama lor de către anchetatori.

Luare/dare de mită și trafic de influență pe fișa de dosar

Concret, dosarul ar fi instrumentat de procurori de la Secția I din DNA, respectiv cea care anchetează infracțiuni directe de corupție, precum darea sau luarea de mită sau traficul de influență.

Astfel cei aduși cu mandate urmează să fie audiați de către anchetatori după care procurorul de caz va stabili dacă se impune luarea față de aceștia a unor măsuri preventive în cauză.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button