Două asociații de magistrați nu vor participa la dezbaterea pentru desființarea Secției Speciale

La sediul Ministerului Justiției va avea loc pe 24 iunie o dezbatere publică cu privire la desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și Asociația „Inițiativa pentru Justiție” au anunțat public că reprezentanții lor nu vor lua parte la această dezbatere publică.
„Considerăm că demersul nu este unul coerent și serios, cât timp Ministrul Justiției a anunțat cî nu se va trimite în Parlament acest proiect până când nu va exista o majoritate favorabilă adoptării sale, respectiv că desființarea SIIJ nu este posibilă în acest moment, din cauza configurației politice a Parlamentului, subscrisele asociații fiind exclusiv susținătoare ale unui sistem judiciar independent într-un stat de drept și nedorind să se implice în activități desfășurate într-un an electoral și care pot induce în eroare partenerii europeni cu privire la presupusele eforturi pe care autoritățile române le-ar depune în scopul remedierii aspectelor criticate la unison din legile justiției”, se arată în comunicatul transmis de cele doua asociații de magistrați citat de ziare.com.
Dezbaterea va fi transmisă live pe 24 iunie pe pagina de facebook a Ministerului Justiției.
- CSM reia luni votul pentru procurorii sistemului, Alex Florenţa şi Marius Voineag, în cazul cărora a apărut o situație fără precedent

- România a devenit groapa de gunoi a Europei. Mai mult, deșeurile separate de populație și firme ajung tot la groapa de gunoi

- Israelul le-a spus americanilor că stocurile sale de interceptori au ajuns la un nivel „critic”

- Prostănacul Ciucu vrea încă două mandate de primar! „La primărie, dacă nu eşti ticălos şi nu furi, nu te îmbogăţeşti, ca să fie foarte, foarte clar”

- SRI a plătit timp de trei ani un spion detașat la altă instituție, de la care primea încă un salariu. Ce sumă a încasat





