Politică

Șeful Consiliului Regional Cernăuți proclamă închiderea bisericilor românești

Președintele Consiliului regional Cernăuți, Oleksii Boiko, comentând ședința liderilor fracțiunilor din organul reprezentativ al regiunii, unde au fost discutate problemele legate de terenurile și proprietățile bisericești, a declarat pentru molbuk.ua că pe teritoriul regiunii nu vor mai activa biserici ce aparțin Patriarhiei de la Moscova, conform BucPress din Cernăuți.

De remarcat că în luna mai 2022 Biserica Ortodoxă Ucraineană păstorită de mitropolitul Onufrie și-a anunțat oficial independența față de Patriarhia Moscovei. Sinodul BOU a condamnat agresiunea militară rusă, exprimându-și dezacordul cu poziția Patriarhului Kiril al Moscovei cu privire la războiul din Ucraina. În pofida acestui fapt, Ucraina continuă să considere această structură ca fiind subordonată Patriarhiei de la Moscova. Majoritatea bisericilor ortodoxe în care serviciul divin este oficiat în limba română aparțin acestei structuri bisericești, deoarece le-a permis până acum etnicilor români să fie folosită limba maternă în lăcașele de cult, mai spune site-ul românilor din Cernăuți.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button