Internațional

Șeful armatei germane susține că războiul din Ucraina riscă să se extindă

Şeful armatei germane, generalul Carsten Breuer, a avertizat că războiul din Ucraina ar putea escalada şi a cerut consolidarea capabilităţilor Germaniei şi ale NATO, informează DPA și Agerpres.

Breuer, care deţine rangul de inspector general, a amintit de indiciile dinaintea anexării peninsulei Crimeea, în 2014, şi de invadarea Ucrainei, în 2022, de către Rusia, semnale ignorate la acea vreme.

Germania a intrat într-o zonă de confort şi nu vrea să creadă că acest lucru se poate întâmpla, a spus generalul Breuer într-un discurs rostit la o recepţie organizată cu prilejul aniversării reunificării Germaniei.

Rezultatul acum este că Germania trebuie să sprijine parteneri ce ar putea fi văzuţi ca state de frontieră, şi face acest lucru de exemplu prin înfiinţarea unei brigăzi pentru Lituania, a explicat el.

”Invadarea ilegală a Ucraineni de către Rusia evidenţiază relevanţa forţelor armate pregătite de luptă”, a adăugat el în cadrul recepţii organizate de ambasadorul Germaniei la NATO, Geza Andreas von Geyr.

Moscova a decis să revitalizeze un sistem de control şi reprimare, a afirmat Von Geyr. Războiul de agresiune lansat de Rusia contra Ucrainei deschide un capitol nou şi amar în istoria continentului, a adăugat diplomatul german, referindu-se la invazia pe scară largă declanşată de Kremlin în februarie 2022.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button