Politică

Şeful ANPC, interlopul Horia Constantinescu: Am fost bătăuş de cartier la vârsta la care alţii jucau elasticul. Primii bani i-am făcut mai cu bişniţă, mai cu camătă

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat, într-un interviu acordat Info-sud-est.ro, că primii bani pe care i-a câştigat au fost obţinuţi din bişniţă şi camătă, adăugând că, în tinereţe, a fost unul dintre “haiducii Bucureştiului” şi un “bătăuş la vârsta la care alţii jucau elasticul”.

“Primii bani n-au legătură cu primul job. I-am câştigat eu… Nu-ţi trebuia job la vremea aia ca să faci bani. Nu mă ascund, plecând din cartierul din care am plecat, am fost unul dintre haiducii Bucureştiului. Am fost bătăuş de cartier la vârsta la care alţii jucau elasticul. Când m-am ridicat în picioare, i-am bătut pe toţi beţivii care o admonestau pe mama şi credeau că aşa trebuie să facă cu o femeie singură cu doi copii.

La 15 ani cred că l-am bătut pe primul. Îl chema Anton. Mai trăieşte şi astăzi. Şi azi când mă vede se sperie. Primii bani i-am făcut cum se făceau, mai cu bişniţă, mai cu camătă, mai cu stânga, mai cu dreapta. N-am furat şi n-am făcut nimic de care să-mi fie ruşine dacă mă uit în urmă. N-am dat în cap, nu nimic. Escrocheriile vremurilor, de-acum 20 şi ceva de ani. Eram copil, voiam să mă îmbrac. Îi promiteam mamei în fiecare seară când ajungeam acasă, se întâmpla destul de rar, dar când ajungeam îi promiteam că n-o să mai fim săraci niciodată”, a precizat şeful ANPC.

Constantinescu a continuat:

“Prima oară am muncit pentru un personaj extrem de interesant şi controversat, Gheorghe Costraş, zis Duţu, care a fost fiul adoptiv al unui alt mare comunist, Stoica. A fost o coincidenţă, nu mi l-a dat bunicul, că bunicul murise. Dar care, printre altele, a fost primul importator al Procter & Gamble, în România, în anul 1993. Şi domnul acesta, ţinând foarte mult la mine, mi-a dat zona Constanţa-Tulcea-Călăraşi. Distribuiam Ariel, Pampers, toate alea, şi aşa am ajuns la 17-18 ani în Constanţa.

Şi aveam comision din tot ce vindeam. Nu era mic deloc. Când au descoperit oamenii Ariel şi Pampers, vindeam cu tirurile. Şi aveam comision 5%, iar după aceea ne-a scăzut la 3% din vânzări, pentru că ajunseserăm la nişte sume enorme. Ajunsesem la 19-20 de ani cu nişte sume de bani… nu ştiam ce să fac cu ei. De fapt, ştiam ce să fac cu ei. I-am făcut praf. Dar am avut bani la mama în dulap acasă, de expiraseră sutele de lei. Aveam un sertar cu sutele alea albastre de lei. Până să le duc eu, de leneş… expiraseră şi cu ele am rămas”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button