Şefii armatei SUA spun că nu au avut indicii că Afganistanul va cădea în 11 zile, deși serviciile au trimis mai multe rapoarte
Șeful Statului Major american, generalul Mark Milley, spune că nu a primit informații de la servicii care să indice că guvernul și armata afgană pot cădea în doar 11 zile.
Declarația lui Milley vine după ce în presa de pe ocean au apărut din mai multe surse informații că serviciile au avertizat de luni de zile că talibanii au forța și organizarea necesare să preia rapid conducerea Afganistanului.
”O cădere rapidă în estimările noastre era de la câteva săptămâni la câteva luni sau chiar ani după retragerea trupelor. Nimic din ce am văzut nu a indicat o prăbușire a acestui guvern și a acestei armate în 11 zile”, a spus Milley, într-o declarație de presă, potrivit The New York Post.
Cu doar o zi înainte, New York Times raporta, pe surse, că serviciile de informații au dat astfel de avertismente, chiar dacă discursul președintelui Joe Biden minimiza amenințarea.
Serviciile americane au dat mai multe avertismente despre modul în care forțele afgane pot face față talibanilor. Ba rapoartele chiar arătau clar îndoieli că guvernul afgan va mai putea să rămână la putere în Kabul.
Acum, forțele SUA sunt concentrate pe extragerea în siguranță a cetățenilor americani, dar și a colaboratorilor afgani. Milley a spus că cei 4.500 de soldați americani care sunt acum acolo au misiunea să protejeze aeroportul, ca evacuările să poată să continue.
”Misiunea noastră e să securizăm acel aeroport, să apărăm acel aeroport și să-i evacuăm pe cei care ne-au fost credincioși”, a spus șeful Statului Major, precizând că situația e stabilă acum, dar sunt numeroase amenințări.
Generalul a fost întrebat de jurnaliști dacă regretă că nu a început mai devreme evacuarea americanilor din Afganistan, având în vedere că talibanii începuseră ofensiva de câteva săptămâni deja.
”E un mediu mult mai dinamic decât vă puteți imagina. Suntem concentrați pe misiune, timpul de regrete va fi altă dată, nu acum”, a răspuns Milley, adăugând că sunt purtate discuții cu talibanii, pentru a nu mai exista situații în care oameni care au documentele în ordine să plece nu sunt lăsați să intre în aeroport.
Asta li s-a întâmplat însă chiar în această dimineață cetățenilor români care trebuiau evacuați. Doar unul din 16 a reușit să fie extras, ceilalți nereușind să ajungă la aeroport.