Șefi de la Romsilva Bacău arestați după ce au luat un milion de euro mită

Curtea de Apel Bacău a dispus măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, pe numele a cinci şefi de la Romsilva Bacău – Ocolul Silvic Comăneşti, acuzaţi că au luat o mită de 4,6 milioane lei.
„La solicitarea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, judecătorii Curții de Apel Bacău au dispus măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile (cu începere de la 31 iulie 2020), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, față de fiecare dintre următorii inculpați:
PÂSLARU AUREL, la data faptei șeful Ocolului Silvic Comănești (Bacău) din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva,
COMĂNECI SORIN–VELU, la data faptei șef district I Asău, ȘTEFANCU CONSTANTIN, la data faptei șef district III Nogea, CORBU LIVIU, la data faptei șef district VI Ghimeș-Palanca, COLPOȘ COSTEL, șef district V Camenca, toți cei patru din cadrul Ocolului Silvic Comănești (Bacău).
Prezenta cauză are ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către angajați ai Regiei Naționale a Pădurii Romsilva care ar fi pretins și primit de la reprezentanții unor societăți comerciale suma totală de 4.628.070 lei, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Din referatul întocmit de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2015 – 2020, cei cinci inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale mai multe sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv pentru a confirma efectuarea unor lucrări silvice (împăduriri, întreținerea culturilor, degajări, curățiri) de către societatea oamenilor de afaceri.
În acest context, inculpații ar fi pretins și primit următoarele sume de bani:
– inculpatul Pâslaru Aurel ar fi cerut un procent de 3% din valoarea (fără impozit pe profit) a facturilor fiscale ce urmau a fi emise de societatea susmenționată pentru serviciile silvice prestate în favoarea Ocolului Silvic Comănești și a primit suma totală de 210.000 lei.
Precizăm că, anterior, în data de 23 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului a fost găsită suma de 10.000 lei ce reprezenta procentajul respectiv din valoarea facturilor emise doar în lunile aprilie și mai 2018.
– ceilalți patru inculpați ar fi pretins sume de bani ce reprezentau valoarea manoperei directe, aferentă lucrărilor executate în districtele pe care le administrau, (rezultată din facturile ce urmau a fi emise de societatea respectivă și fără impozit pe profit).
Concret, inculpatul Comăneci Sorin–Velu ar fi primit suma de 995.370 lei, inculpatul Ștefancu Constantin – suma de 980.750 lei, inculpatul Corbu Liviu – suma de 395.450 lei, iar inculpatul Colpoș Costel – suma de 360.250 lei.
În același context, și pentru aceleași motive, procurorii anticorupție au dispus față de alți doi angajați din cadrul Regiei Naționale a Pădurii Romsilva, următoarele măsuri preventive:
– control judiciar față de inculpatul LEASCU ADRIAN, la data faptei șef district V Camenca din cadrul Ocolul Silvic Comănești Bacău), care ar fi pretins și primit suma totală de 63.750 lei.
În cazul inculpatului OLTEANU JANOS, șef district II Geamăna din cadrul Ocolului Silvic Comănești, care ar fi pretins și primit suma totală de 1.622.500 lei, procurorii anticorupție au sesizat Tribunalul Bacău cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu. După ce propunerea a fost respinsă de instanța de judecată, procurorii au depus contestație, aflată în prezent în curs de judecare la Curtea de Apel Bacău. În prezent, inculpatul se află sub control judiciar.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul transmis de Direcția Națională Anticorupție.
Sursa: www.pna.ro
- Sindromul „soldatului simionist”: Trădătorul care își transformă sistematic partidul într-o sectă de slugi și lachei
Deputați sau simpli executanți din partid au început să se bată cu pumnul în piept, declarându-se mândri „soldați simioniști”. Această etichetare ridică o întrebare fundamentală: de ce nu „AUR-iști”? De ce un parlamentar, ales de români pentru a-i reprezenta în forul legislativ, simte nevoia viscerală să se subordoneze public unui singur om? Răspunsul la această … - ANCHETĂ EXPLOZIVĂ | Mercenarul digital al liderilor controversați: Cum a ajuns românul Lucian Despoiu, susținut de frăția Predoiu-Stefanovici, păpușarul alegerilor de la Vucic și Thaçi până în Indonezia
Războaiele moderne pentru putere nu se mai poartă cu tancuri sau pe ecranele televiziunilor obosite, ci în liniștea serverelor, prin algoritmi, micro-targetare și manipulare psihologică în masă. În acest univers opac al campaniilor digitale, unde democrația este redusă la o ecuație de date și bugete cu șase zerouri, un român a devenit unul dintre cei … - George Simion nu este o alternativă la Sistem, ci un trădător care își devorează propriii oameni
Zgomotul asurzitor al crizei politice naționale funcționează astăzi ca un paravan perfect pentru trădătorul George Simion. În timp ce atenția publică este captată de incapacitatea partidelor tradiționale de a forma un guvern, o criză internă de proporții catastrofale devorează din temelii partidul AUR. Formațiunea sveranistă se află în realitate pe marginea prăpastiei, la un pas … - Europarlamentar Impostor AUR cere la Bruxelles intervenția UE pentru dizolvarea Parlamentului României
Scenă de comedie absurdă la Bruxelles: în timp ce la București jocurile erau deja făcute, iar Guvernul Luca Niculescu avea deja toate voturile asigurate, la Parlamentul European se consuma un comedie politic de un ridicol desăvârșit. „Liderul europarlamentarilor” partidului a început să silabisească solemn foi pline de concepte mult prea mari pentru capacitatea sa de … - Sărăcia stinge lumina: Românii și-au tăiat consumul de curent cu peste 11%, în timp ce „băieții deștepți” exportă energia pe bandă rulantă
Consumul de energie electrică al populației a înregistrat o scădere de 11,3% în primele opt luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel național, consumul final de electricitate s-a redus cu 4%, în timp ce exporturile de energie au crescut. Consumul …




