Știrile 60m.RO

Șefa Direcției de Cultură Constanța, cercetată de DNA pentru luare de mită, și-a recunoscut vina

Șefa Direcției de Cultură Constanța, cercetată, împreună cu o inspectoare, de procurorii DNA pentru luare de mită, și-a recunoscut vina. Ea a fost trimisă în judecată acceptând o pedeapsă la închisoare cu suspendare. Dosarele penale ale celor două împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Constanța.

Șefa Direcției de Cultură Constanța, cercetată, împreună cu o inspectoare, de procurorii DNA pentru luare de mită, și-a recunoscut vina. Ea a fost trimisă în judecată acceptând o pedeapsă la închisoare cu suspendare. Dosarele penale ale celor două împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Constanța, conform Europa FM.

Procurorii DNA Constanța au dispus sesizarea Tribunalului cu acord de recunoaștere a vinovăției a șefei Direcției de Cultură, Magdalena Tița, cercetată sub control judiciar pentru luare de mită.

Colega ei, inspector superior în Direcția de Cultură va fi judecată în stare de libertate. Potrivit DNA, cele două au declarat expres că recunosc comiterea faptelor și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate.

Un an și șase luni închisoare cu suspendarea și interzicerea unor drepturi, în cazul inculpatei Tiță Magdalena și un an și patru luni închisoare cu suspendare în cazul inspectoarei Elena Cliante.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, cele două au confirmat că în da de 9 noiembrie au primit de la o persoană, martor în dosar, câte 1000 de lei pentru emiterea unui aviz necesar realizării planului urbanistic zonal pentru un teren din comuna Valu lui Traian.

Magdalena Tița conducea Direcția de Cultură Constanța de peste 10 ani. A doua zi după inculpare, pe 10 noiembrie, raportul ei de serviciu a fost suspendat de drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button