Șefa Direcției Agricole din Caraș-Severin a fost reținută de DNA pentru abuz în serviciu, fals și delapidare
Procurorii anticorupție au reținut-o pe șefa Direcției Agricole din Caraș-Severin, pe care o acuză de două infracțiuni de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată și delapidare în formă continuată, potrivit unui comunicat transmis joi de DNA.
Potrivit anchetatorilor, Felicia-Gabriela Mehedințu ar fi permis, în mod nelegal, ca doi angajați ai instituției să își primească salariile, cu toate că cei doi nu s-ar fi prezentat decât sporadic la muncă, neîndeplinindu-și atribuțiile stabilite prin regulamente și prin fișa postului. Prejudiciul calculat de procurori este de 139.110 lei.
De asemenea, Mehedințu și-ar fi însușit peste jumătate de milion de lei, bani care reprezentau salariile unor angajați care nu mai lucrau în cadrul instituției pe care o conduce.
Comunicatul integral al DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 aprilie 2021, a inculpatei MEHEDINȚU FELICIA-GABRIELA, director executiv al Direcției Județene pentru Agricultură (DAJ) Caraș-Severin pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prin care ar fi produs o pagubă totalizând 902.772 lei în dauna instituției pe care o conduce. Astfel, în sarcina inculpatei s-au reținut:
– două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru altul,
– instigare la fals intelectual în formă continuată,
– uz de fals în formă continuată,
– două infracțiuni de delapidare în formă continuată.