În spațiul public românesc a apărut în ultimii ani un tip de personaj care se prezintă drept „luptător împotriva sistemului”. Tonul indignat, atacurile teatrale la adresa instituțiilor statului și poza de victimă sunt atent construite pentru audiență. În realitate, multe dintre aceste figuri nu au nimic în comun cu mișcările autentice antisistem, ci provin chiar din zonele pe care pretind că le contestă.
Există persoane care, deși se declară „independente” și „anti-servicii”, beneficiază de privilegii pe care doar structurile de forță le acordă. Accesul în instituții cu circuit închis, tratament preferențial în unități rezervate cadrelor active sau celor cu statut special, relații politice consolidate în birouri unde cetățeanul obișnuit nu pătrunde niciodată, toate acestea trădează un trecut care nu are nicio legătură cu activismul autentic. În anumite momente, astfel de indivizi au afișat inclusiv documente militare sau livret cu grad, lucru justificat ulterior în mod superficial, ca un simplu „detaliu irelevant”.
Acești așa-ziși „antisistem” nu se luptă cu puterea, ci o folosesc. Discursul lor radical este un instrument, nu o convingere. Ei creează scandal, induc neîncredere și canalizează frustrări reale către teme false, pentru a se poziționa ca lideri ai unei revolte în care nici măcar nu cred. De fiecare dată când au ocazia, apar de partea celor puternici, servind agende ascunse sub masca revoltărilor patriotice.
Pericolul este major. În momente de tensiune socială, astfel de personaje sunt amplificate de canale media interesate, sunt prezentate ca „voci ale poporului” și ajung să influențeze emoția publică. De fapt, reprezintă doar extensii ale unor structuri care mizează pe destabilizare și pe confuzie. Publicul este convins că are în față un „om liber”, când de fapt asistă la un joc cinic gândit în altă parte.
România are nevoie de transparență și de lideri reali, nu de produse cosmetizate ale vechilor sisteme. Adevărații antisistem sunt cei care nu au acces în instituții speciale, nu se plimbă cu livretul de grad în buzunar și nu apar în studiouri controlate de interese opace. Restul sunt doar securiști rebranduiți în apostoli ai dreptății, un pericol infinit mai mare decât politicienii pe care îi critică.
