Se pregătește redeschiderea restaurantelor

Premierul Ludovic Orban a declarat că, joi, va avea o discuţie cu miniştrii Sănătăţii, Economiei şi Internelor, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţii HoReCa, pentru a pregăti deschiderea restaurantelor, însă a atras atenţia că acestea îşi vor relua activitatea atunci când vor permite condiţiile epidemiologice.
„Nu mai sunt multe restricţii. Mai sunt de deschis restaurantele în spaţii închise, cinematografele, sălile de spectacol, nu sunt meciuri cu spectatori şi mai sunt câteva restricţii legate de organizarea competiţiilor sportive (…) Mâine, o să am o şedinţă cu domnul ministru Tătaru, cu domnul ministru Vela şi cu domnul ministru Popescu şi vom invita reprezentaţii HoReCa la discuţii, pentru a pregăti reglementarea privind deschiderea restaurantelor, care, evident, o vom hotărî când condiţiile epidemiologice vor permite şi vom avea garanţia că şi companiile care administrează restaurantele se vor implica şi vor asigura respectarea regulilor de protejare a sănătăţii cetăţenilor, pentru că, din păcate, dacă te uiţi pe la mai multe terase ce se întâmplă, se vede foarte clar că nu se respectă regulile care au fost stabilite şi există o creştere semnificativă a riscului de răspândire a virusului din cauza nerespectării acestor reguli”, a spus Orban miercuri, în cadrul unei emisiuni la TVR.
Premierul a subliniat că se vor face în continuare controale şi se vor da amenzi dacă regulile nu vor fi respectate la terase şi localuri publice, subliniind că vor fi mobilizate în acest sens instituţiile cu rol de control.
„Este suficient să te duci pe plajă, să te duci pe terasă, într-un în loc public şi să vezi că foarte mulţi nu respectă regulile. În condiţiile acestea, evident că a crescut numărul de cazuri şi este evident că trebuie să mobilizăm din nou toate autorităţile care au atribuţii de control, pentru a începe să dea amenzi, pentru a impune conformarea agenţilor economici, conformarea cetăţenilor la respectarea regulilor. Asta nu o facem că vrem noi, o facem pentru că pur şi simplu este obligatorie pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor. Trebuie date amenzi, dacă nu se respectă regulile (…) Vă spun sincer, până acum am mizat pe implicarea actorilor instituţionali şi a companiilor, pentru că nu putem noi controla toate terasele de exemplu, nu putem controla toate magazinele din România. Nu avem cum şi atunci este normal să fie cointeresaţi toţi actorii economici în respectarea acestor reguli”, a precizat Orban.
Premierul i-a criticat din nou pe liderii politici din afara arcului guvernamental care au contestat măsurile luate de Guvern în combaterea pandemiei.
„Din păcate, foarte mulţi lideri politici din afara arcului guvernamental s-au comportat iresponsabil în această perioadă, au contestat măsurile pe care le-am luat, au bagatelizat pericolul pe care îl reprezintă epidemia (…) Foarte mulţi lideri iresponsabili, cărora nu le pasă de viaţa şi sănătatea oamenilor, au îndemnat oamenii la nerespectarea regulilor, s-au afişat în public în mod deliberat nerespectând regulile (…) Permanent, pe toate canalele posibile, au negat toate eforturile care au fost făcute de autorităţi pentru a asigura respectarea regulilor şi apărarea sănătăţii oamenilor”, a afirmat şeful Guvernului.
Sursa: www.agerpres.ro
- Trădare la vârful suveranismului: Cum l-a abandonat George Simion pe Călin Georgescu după arestare. Tăcerea suspectă care confirmă pactul cu Sistemul
Arestarea liderului suveranist Călin Georgescu a detonat o undă de șoc pe scena politică din România, însă cel mai spectaculos efect nu s-a văzut în comunicatele autorităților, ci în reacția – sau mai degrabă absența totală a oricărei reacții – venită din partea lui George Simion. Președintele AUR, cel care a clamat ani la rând … - Sfidare supremă: Ministrul propus la Justiție încasează o pensie colosală de 40.000 de lei net!
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru CSM, este propusă pentru Ministerul Justiției în Guvernul Siegfried Mureșan. Întrebată de Cosmina Cerva, senator PACE, ce pensie încasează, Andrea Chiș a dezvăluit că are o pensie netă de 40.000 de lei. Andrea Chiș, ministrul propus la Justiție: „Pensia mea este de 40.000 de lei. Nu am stabilit-o … - Nicușor Dan iese la rampă pe ultima sută de metri și pune piciorul în prag: „Fără alegeri anticipate!”
Președintele Nicușor Dan respinge scenariul alegerilor anticipate, cu doar o zi înainte ca premierul desemnat Siegfried Mureșan să meargă în Parlament pentru votul de învestitură. Șeful statului le cere partidelor să lase deoparte calculele politice și să pună pe primul plan interesul național, într-un moment decisiv pentru ieșirea din criza politică. „Este momentul ca această … - Oana Țoiu, aviz favorabil pentru a conduce MAE
Ministrul propus să conducă Externele în cabinetul Sigfried Mureșan, Oana Țoiu (USR), le-a spus marți parlamentarilor din comisiile de specialitate că diplomația română se confruntă cu o lipsă „cruntă” de personal dar și cu fonduri reduse. Țoiu a fost audiată și a primit aviz favorabil: 29 de voturi „pentru” și 23 de voturi „contra”. Este … - Georgescu, mișcare surpriză: contraatac în instanță pentru a-și salva vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu, liderul suveranist care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, care au fost ulterior anulate, a contestat sechestrul pe care DIICOT i l-a pus pe vila din Mogoșoaia, în care locuiește. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Georgescu din Mogoșoaia Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată …




