Politică

Se conturează finala pentru Cotroceni: Două sondaje, realizate de case separate, dau un tur II între Marcel Ciolacu și George Simion

Primul tur al alegerilor prezidențiale se apropie cu repeziciune, iar lucrurile par să se cristalizeze din ce în ce mai mult în sondajele de opinie, în legătură cu modul în care va arăta turul al doilea. Două case de sondare au realizat, până la jumătatea lunii octombrie, trei cercetări sociologice cu privire la intenția de vot la alegerile din data de 24 noiembrie, rezultatele arătând că finala se va da între liderul PSD, Marcel Ciolacu, și conducătorul AUR, George Simion. Procentele acestuia din urmă au crescut ușor față de luna septembrie, odată cu decizia Curții Constituționale de eliminare din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă. În schimb, predicțiile sociologice legate de intenția de vot la alegerile parlamentare arată că, după data de 21 decembrie, va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de alcătuit o altă majoritate parlamentară decât între PSD și PNL.

CURS a dat publicității, la finalul săptămânii trecute, două sondaje de opinie în care a fost testată intenția alegătorilor cu privire la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Primul sondaj a fost realizat la nivelul municipiului București, în timp ce al doilea a fost efectuat la nivel național.

Respondenții din București au oferit răspunsuri net diferite de cei testați la nivel național. Astfel, în acest prim sondaj, la întrebarea cu cine vor vota în primul tur al alegerilor prezidențiale, 24% l-au indicat pe Marcel Ciolacu. Pe locul al doilea a ieșit candidata USR, Elena Lasconi, cu o intenție de vot de 21 de procente, urmată de Mircea Geoană, cu 18 la sută. Candidatul AUR, George Simion, se află, la nivelul Capitalei, la o intenție de vot de doar 15%, în timp ce președintele PNL, Nicolae Ciucă, este cotat abia pe poziția a cincea, cu un scor de 12 procente. 

Clasamentul pe București, în sondajul CURS, îl plasează pe poziția a șasea pe candidatul independent Cristian Diaconescu, cu un procent de 5%, iar fostul premier Ludovic Orban, candidat al Alianței PMP – Forța Dreptei, încheie clasamentul cu o intenție de vot de 2%.

Ierarhie răsturnată, la nivel național

Al doilea sondaj CURS, realizat la nivel național, îl indică tot pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe primul loc, cu 26 de procente, adică cu două procente mai mult decât în sondajul pe București. De data aceasta, Ciolacu este secondat de președintele AUR, George Simion, cu o intenție de vot, la nivel național, de 17%, ceea ce înseamnă cu două procente mai mult decât la nivelul Capitalei. Ultimul loc pe „podium”, dar în afara turului al doilea, este ocupat de candidatul independent Mircea Geoană, cu 15%, exact ca în sondajul pe Bucureștii, la egalitate cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, acesta din urmă fiind cu trei procente în fața scorului pe Capitală.

Elena Lasconi are, potrivit CURS, la nivel național o intenție de vot de 14%, cu șapte procente mai puțin decât în București. Mai departe, Cristian Diaconescu are, la nivel național, 5%, la fel ca la București. În acest sondaj apar, la egalitate, cu două procente, Kelemen Hunor, Cristian Terheș și Ludovic Orban, acesta din urmă având exact același scor ca și la București.

Similitudini incredibile

Se conturează finala pentru Cotroceni: Două sondaje, realizate de case separate, dau un tur II între Marcel Ciolacu și George Simion

Tot la finalul săptămânii trecute, și Sociopol a dat publicității un sondaj de opinie cu privire la intenția de vot la alegerile prezidențiale, la nivel național. Potrivit acestei cercetări sociologice, prima poziție este ocupată, de asemenea, de candidatul PSD, Marcel Ciolacu, cu 26%, urmat de candidatul AUR, George Simion, cu 20 de procente. De data aceasta, președintele PNL Nicolae Ciucă se află pe poziția a treia, cu un scor de 17 la sută, la distanță de patru puncte procentuale față de candidata USR, Elena Lasconi, care are un scor, la nivel național, de 13%.

Mircea Geoană ocupă, în acest sondaj, abia poziția a cincea, cu 10 la sută, urmat de celălalt independent, Cristian Diaconescu, cu o intenție de vot de 9%. Liderul PNL este cotat la două procente, iar Ludovic Orban, Călin Georgescu și Cristian Terheș au, fiecare, câte un procent.

Ambele sondaje realizate la nivel național, atât cel al CURS, cât și cel al Sociopol, cristalizează un tur II între Marcel Ciolacu și George Simion. Mai mult, în ambele sondaje, candidatul PSD este cotat la 26 de procente. 

Cifre similare se pot observa, în ambele sondaje, și pe „familii” doctrinare. Astfel, „stânga”, reprezentată de candidatul PSD, Marcel Ciolacu, este cotată și de CURS, și de Sociopol, cu 26%, „dreapta”, reprezentând voturile însumate ale lui Nicolae Ciucă, ale Elenei Lasconi și ale lui Ludovic Orban, sunt la 32% în ambele sondaje de opinie. Zona suveranistă, reprezentată de voturile cumulate ale lui George Simion, Călin Georgescu și Cristian Terheș, sunt de 19% în sondajul CURS și de 22% în sondajul Sociopol. Independenții Mircea Geoană și Cristian Diaconescu au, împreună, 20% în sondajul CURS și 19% în sondajul Sociopol. Candidatul minorităților, Kelemen Hunor, este cotat la 2% în ambele cercetări sociologice.

Viitorul Parlament: stânga – 34%, dreapta – 38%, suveraniștii – 28%

CURS a realizat două sondaje de opinie și cu privire la intenția de vot la alegerile parlamentare. Primul, pe București, prezintă PSD pe primul loc, cu 25%, cu 1% mai mult decât scorul lui Ciolacu în Capitală. USR se află pe locul al doilea, cu 21%, exact cât scorul Elenei Lasconi în București. PNL se află abia pe locul al treilea, cu 15%, în fața lui Nicolae Ciucă cu 3 procente. AUR se află, în Capitală, pe locul al patrulea, cu 13%, cu două procente în urma lui Simion, SOS România are, la București, un scor de 8%, urmat de REPER cu 6%, de Alianța PMP – Forța Dreptei cu 5% și de PUSL cu 4 procente.

La nivel național, CUSR dă PSD la 31% (cu 5% ai mult decât scorul lui Ciolacu și cu 6% mai mult decât scorul pe București) și PNL la 20% (cu 5% mai mult decât scorul lui Ciucă și cu 5% mai mult decât scorul pe București). AUR este cotat cu o intenție de vot de 18% (cu 1% mai mult decât Simion și cu 5% mai mult decât scorul pe Capitală), USR are o cotă de 15% (cu 1% mai mare decât scorul Elenei Lasconi și cu 6 procente mai puțin decât în București), iar SOS România are 7% (cu 1% mai puțin decât scorul pe București). UDMR și Alianța PMP – Forța Dreptei nu ating pragul electoral, fiind cotate la 3% fiecare.

Plecând de la aceste rezultate, cu tot cu redistribuiri, noul Parlament ar trebui să arată astfel: PSD – 34%, PNL – 22%; AUR – 20%, USR – 16% și SOS România – 8%. Pe familii doctrinare, „stânga”, reprezentată de PSD, ar ocupa 34% din Legislativ, „dreapta”, reprezentată de PNL și USR, ar ocupa 38%, iar „suveraniștii”, reprezentați de AUR și SOS România, ar ocupa 28%. În aceste condiții, matematic, singurele formule posibile de alcătuire a unei majorități parlamentare ar fi: PSD + PNL (56%), PSD + AUR (54%), PNL + USR + AUR (58%) sau PNL + USR + AUR + SOS România (66%). Aceasta din urmă ar fi și singura variantă matematică ce ar asigura o majoritate de două treimi, necesară în cazul revizuirii Constituției. Însă, practic, singura formulă „igienică” de guvernare post-alegeri rămâne tot o alianță PSD-PNL.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button