JUSTIȚIE

Scutea găsește scuze pentru eșecurile DNA: Niciun dosar de mare corupție. Mafioții sunt protejați de sistem

Procurorul general Gabriela Scutea a declarat joi că DNA a continuat anul trecut să obţină rezultate bune în investigarea cauzelor de mare corupţie, deşi modificările aduse legilor justiţiei în perioada 2017 – 2019 reprezintă un obstacol major în calea bunei funcţionări a acestei structuri de parchet.

„În privinţa sistemului de justiţie din România, în Raportul din 2021 privind statul de drept publicat la 20 iulie 2021 s-a reţinut că eficacitatea investigării şi sancţionării cazurilor de corupţie la nivel mediu şi înalt s-a îmbunătăţit, confirmând bilanţul anterior. Direcţia Naţională Anticorupţie a obţinut rezultate mai bune, deşi modificările aduse legilor justiţiei în perioada 2017 – 2019 continuă să reprezinte un obstacol major în calea bunei sale funcţionări, astfel că este necesar să se modifice codurile. Vor exista obstacole tot mai mari şi insecuritate juridică în lupta anticorupţie dacă nu se vor găsi soluţii legislative şi strategice solide pentru deciziile Curţii Constituţionale”, a spus Scutea, la prezentarea bilanţului de activitate a Ministerului Public pe anul 2021, potrivit Agerpres.

Procurorul general a explicat că, din datele privind infracţiunile de corupţie, rezultă o curbă repetată de creştere/scădere a numărului persoanelor trimise în judecată, dar în anul 2021 numărul persoanelor trimise în judecată de DNA a crescut, în timp ce la parchetele nespecializate se înregistrează o scădere semnificativă de a activităţii.

„La nivelul circumscripţiilor se impune analiza ponderii sesizărilor din oficiu, a relevanţei sesizărilor adresate de autorităţile publice, aşadar mai mult aspecte procedurale, în completarea analizelor pe care le realizează periodic Parchetul General asupra rezultatelor în combaterea corupţiei. Infracţiunile de abuz în serviciu dacă s-a obţinut un folos (art.13 ind.2 Legea nr.78/2000) – în cazurile în care nu este atrasă competenţa DNA – revin parchetelor de pe lângă judecătorii, în regim de urmărire penală proprie. Este evident că sesizări există, iar operativitatea este redusă, însă impactul acestei categorii de infracţiuni trebuie clarificat cu celeritate, fiind afectate fonduri publice şi comunităţi”, a precizat Gabriela Scutea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button