Politică

Scrisoare deschisă către ministrul Educației, Ligia Deca

Către Ministerul Educației,

Doamnei Ligia Deca, ministrul Educației

Răspunsul pe care l-am primit din partea Ministerului Educației referitor la înființarea în mod abuziv, cu începere din data de 09.05.2023, a celui de-al cincilea post de profesor metodist la Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, de către inspectorul școlar general al județului Arad pentru apropiata sa, doamna Moșescu Emanuela, este de-a dreptul șocant și demonstrează sfidarea legii de către unii funcționari cu rol de decizie ai Direcția Management și Resurse Umane din ministerul pe care îl conduceți.

Menționăm că aprobarea înființării acestui post s-a făcut fără respectarea prevederilor legale în vigoare, care precizează că normarea profesorului metodist din casa corpului didactic se face la un număr de 1.500 de posturi de personal didactic, iar la nivelul județului nostru sunt 4730,33 posturi didactice (art.44 alin. 1 din OMECTS nr.5554/2011 – Regulamentul de organizare și funcționare a casei corpului didactic), deci insuficiente chiar și pentru cele 4 posturi de profesor metodist pe care instituția le avea în organigramă.

Pentru a lua cunoștință directă de acest răspuns, care mi-a fost trimis fără să fie asumat prin semnătură, citez următoarele: „pe parcursul celor 10 ani de la emiterea ordinului nr.5554 privind Regulamentul de organizare și funcționare a casei corpului didactic, atribuțiile/funcțiile casei corpului didactic s-au diversificat, apărând suplimentar activități precum: elaborarea rapoartelor sintetice privind situația dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice, recunoașterea și echivalarea în credite profesionale transferabile a competențelor dobândire de cadrele didactice prin participarea la programe complementare interne și internaționale, organizarea programelor de formare pentru cadrele didactice care participă la diverse forme ale evoluției în carieră prin gradele didactice II și I, asigurarea suportului unităților de învățământ în procesul de monitorizare a impactului dezvoltării profesionale continue a personalului didactic asupra calității procesului educațional, intervenții educaționale cuprinse în programe naționale și internaționale privind cariera didactică, activități de management de proiect în programe/proiecte sistemice naționale, în care casa corpului didactic are calitatea de partener, beneficiar fiind Ministerul Educației”.

Având în vedere acest răspuns, vă întreb categoric cum își permite ministerul condus de dumneavoastră să ignore dispoziții legale în vigoare și să creeze precedent pentru un abuz de drept? Cum poate ministerul să justifice înființarea unui post prin încălcarea legii?

Prin răspunsul primit consider că ministerul acoperă actele de corupție și abuz ale propriilor angajați, angajați care au sprijinit alte acte de abuz, corupție și trafic de influență ale domnul inspector școlar general Marius Gondor în dorința acestuia de a crea un post „călduț” pentru apropiata sa. Dacă nevoile profesionale ale cadrelor didactice s-au modificat pe parcursul celor 12 ani, de ce ministerul nu a intervenit în textul legii, în condițiile în care se fac actualizări permanente la toată legislația din domeniul învățământului?

Doamnă ministru, aștept cu nerăbdare punctul dumneavoastră de vedere față de situația prezentată.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button