În satele României, școala – odinioară un centru al comunității și o speranță pentru viitor – a fost complet abandonată de autorități. Copiii care ar trebui să își clădească viitorul pe băncile școlii sunt lăsați pradă sărăciei și lipsei de oportunități, fără niciun sprijin real din partea statului. În loc să fie un loc al învățării, multe dintre aceste instituții au devenit simboluri ale nepăsării guvernamentale.
Infrastructura școlilor rurale este deplorabilă: clădiri dărăpănate, fără încălzire sau apă curentă, profesori slab plătiți și insuficienți, lipsa materialelor didactice de bază. În aceste condiții, copiii din mediul rural nu au absolut nicio șansă de a concura cu cei din orașe, unde sistemul de învățământ este, deși departe de ideal, totuși mai bine finanțat. Diferența uriașă între mediul rural și cel urban devine o condamnare la sărăcie și excluziune pentru generații întregi de copii.
În timp ce guvernul anunță programe și fonduri, realitatea din satele României rămâne aceeași: școlile sunt pe cale de dispariție, iar copiii, cei care ar trebui să reprezinte viitorul țării, sunt privați de cel mai elementar drept – dreptul la educație.
