Schimbare de situație la Chișinău: Premierul Rep. Moldova, în pragul înlăturării din funcție, devine pro-european

Premierul Ion Chicu a anunțat că vrea reforme, inclusiv, revenirea la județe și mizează pe „Unirea cu Uniunea Europeană”, care „nu este o utopie”. Schimbarea de poziție a premierului, care a criticat în repetate rânduri Uniunea Europeană vine, în contextul, în care opoziția parlamentară discută tot mai des ideea demiterii Guvernului de la Chișinău, scrie InfoPrut

Chicu a propus reforme în domenii precum justiția, educația, economia, etc. Totuși, prima pe lista premierului este reforma administrativ-teritorială. „Avem cel mai mare aparat administrativ local/per capita în toată Europa. Sute de primării cu mai puțin de 700-1000 de locuitori. Anual, miliarde de lei se cheltuie irațional pentru întreținerea a mii de funcționari. Cel mai grav, că nici serviciile prestate cetățenilor în asemenea circumstanțe nu au cum fi calitative. Firește, nici de-o autonomie financiară a APL nu poți vorbi, când în primărie ai mai puțin de 100 de oameni care lucrează, iar agenți economici 1-2. La Guvern este pregătit Conceptul acestei reforme, iar revenirea în 2023 la o structură administrativ-teritorială rațională (similară celei de până în 2003) este absolut imperativă. Speculații de tipul „cetățenii nu vor avea acces la serviciile publice” țin tot de categoria „cipizare” și constituie populism nerușinat”, a subliniat Ion Chicu.

Amintim că în prezent, coaliția parlamentară PSRM-PDM, care au învestit actualul Guvern, numără doar 52 de mandate, după ce mai mulți parlamentari au părăsit Partidul Democrat. În cazul în care cel puțin un deputat mai pleacă, majoritatea parlamentară ar putea fi deținută de actuala opoziție.

Totodată, politicienii din opoziție discută tot mai des ideea demiterii actualului Cabinet de Miniștri, în frunte cu Ion Chicu. Argumentul acestora e că Guvernul de la Chișinău a gestionat incorect criza legată de pandemia de coronavirus.

%d blogeri au apreciat: