Scăpăm de trântor? Ultimul discurs al lui Iohannis la Ziua Marinei
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, în cadrul festivităţilor organizate de Ziua Marinei Române, că ţara noastră este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic. Klaus Iohannis și de Nicolae Ciucă participă la braț, la manifestările organizate la Constanța de Ziua Marinei.
„Regiunea Mării Negre a devenit o zonă recunoscută şi tratată ca fiind de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică, iar acest fapt a fost consemnat oficial şi în cele mai importante documente strategice ale NATO. Prin dialog şi implicare permanentă, am consolidat această abordare inclusiv la recentul Summit NATO de la Washington, când toţi aliaţii au subliniat că rămân ferm angajaţi faţă de securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre, un rezultat care este foarte bun pentru ţara noastră. Iată, aşadar, că România este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic”, a spus Iohannis în alocuţiunea sa.
„În acest ultim an de mandat, este cu atât mai emoționant pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră, pentru a celebra împreună una dintre cele mai așteptate sărbători.
Se creează de fiecare dată o atmosferă extraordinară aici! Mă bucur să văd atât de mulți români veniți special aici pentru a participa la festivitățile dedicate navigatorilor noștri, militari și civili deopotrivă, care poartă cu mândrie drapelul României în lume”, a declarat Iohannis.
„Chiar dacă trăim vremuri marcate de multiple provocări de securitate, România este astăzi o țară sigură și stabilă, înscrisă ireversibil pe calea dezvoltării democratice, alături de partenerii și de Aliații din Uniunea Europeană și din NATO. Aici, pe țărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vedem mai clar ca oricând rezultatele efortului politic, diplomatic și militar al României din ultimii ani. Țara noastră beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate, iar cetățenii români sunt apărați și protejați în fața oricăror potențiale amenințări”, a afirmat președintele.