Scandal cu acuzații de cenzură în Polonia, după ce o piesă care îl critica voalat pe șeful partidului de guvernare a fost eliminată din topul unui post de radio

Emisiunea topului săptămânal de la postul polonez Radio Trojka rareori face valuri în afara lumii muzicale. Însă în ultimele zile un scandal declanșat de acuzația de cenzură a unui cântec critic la adresa șefului partidului de guvernare a stârnit o dezbatere aprinsă despre libertatea presei în a cincea țară ca mărime a UE, scrie The Financial Times.

  • Redăm articolul integral, tradus de Rador:

Pe 15 mai primul loc în top l-a ocupat piesa „Durerea ta e mai bună ca a mea”, un cântec care îl critică voalat pe conducătorul de facto al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski. Versurile fac referire la o vizită de luna trecută a dlui Kaczynski la cimitirul din Varșovia cu ocazia aniversării catastrofei aeriene de la Smolensk în care a murit fratele lui geamăn, în ciuda faptului că cimitirele erau închise pentru public din cauza pandemiei.

N-a trecut mult de la terminarea emisiunii și legăturile către top și știrile despre cântec – compus și interpretat de veteranul muzicii rock Kazik Staszewski – au dispărut de pe site-ul postului de radio de stat.

Pe fondul scandalului izbucnit apoi pe rețelele sociale, directorul Radio Trojka, Tomasz Kowalczewski, a publicat un comunicat în care afirma că a existat o „manipulare” la contorizarea voturilor ascultătorilor topului și în consecință el a fost anulat.

Însă doi jurnaliști de la Trojka au susținut că dl Kowalczewski a făcut presiuni pentru suprimarea piesei lui Kazik, iar opozanții partidului de guvernare Lege și Justiție (PiS) au profitat de incident, declarându-l reprezentativ pentru modul în care a fost erodată libertatea presei în cursul actualei guvernări.

Dl Kowalczewski a negat orice act de cenzură. Însă afacerea a aruncat într-un scandal Trojka, considerat de multă vreme un pilon al mediului cultural polonez. Mai mulți jurnaliști cunoscuți și-au dat demisia, iar vinerea aceasta emisiunea nu a mai fost difuzată. Postul a publicat însă rezultatul ultimului vot al ascultătorilor – în fruntea topului aflându-se piesa lui Kazik.

Unii muzicieni au cerut între timp ca muzica lor să nu mai fie difuzată de acest post. „E greu să privești fără emoție la acest cel mai nou exemplu de demolare a culturii”, a scris pe Facebook Dawid Podsiadlo, una dintre cele mai cunoscute vedete pop ale Poloniei, comparând episodul cu presiunile puse pe artiștii polonezi înainte de căderea comunismului în 1989.

„Dacă astăzi [la Radio Trojka] politica e mai importantă ca muzica, dacă un cântec determină întoarcerea la cele mai rele practici comuniste, pe care nu le cunosc decât din cărți sau povestiri, atunci eu cred că piesele mele nu ar trebui să fie difuzate de acest post până când libera exprimare creativă nu va fi restabilită.”

Afacerea a atras critici chiar și de la unii membri PiS. Joachim Brudzinski, europarlamentar și aliat apropiat al dlui Kaczynski – care nu deține nici o funcție formală, dar e considerat de mulți cel mai puternic politician din țară -, a calificat ștergerea de pe site a referințelor la piesa lui Kazik drept „fie stupiditate, fie rea voință din partea cuiva”.
„Într-o țară liberă artiștii au un drept la interpretarea lor artistică (uneori imprudentă) a evenimentelor”, a scris el pe Twitter.

Opozanții susțin însă că PiS însuși a supervizat un declin consecvent al libertății presei. De la venirea la putere în 2015 a partidului fondat de dl Kaczynski Polonia s-a prăbușit de pe locul 18 pe locul 62 în Indicele Mondial al Libertății Presei, iar acum se află între Nigeria și România.

Deși țara mai are încă o serie de trusturi private de presă care zi de zi critică liber guvernul, au existat cazuri de jurnaliști supuși presiunilor. Dar presiunea cea mai evidentă se regăsește în presa de stat, care, cum admitea săptămâna trecută până și ministrul polonez al culturii Piotr Glinski, este „într-un sens legată de autoritățile politice”.
Marek Tejchman, redactor șef adjunct la ziarul de centru Dziennik Gazeta Prawna, a declarat că afacerea Kazik exemplifică bine un climat în care angajații presei de stat se tem să facă orice ar putea supăra eșaloanele superioare ale PiS.

„Îți spune mult despre presa publică […] și mecanismele puterii din Polonia în acest moment, iar toate acestea se învârt în jurul lui Jaroslaw Kaczynski”, a declarat el. „Există un mecanism al oamenilor care se contorsionează până la paranoia încercând să ghicească ce gândește superiorul lor – și ce gândește superiorul suprem.”

Dl Glinski a afirmat că influența guvernului asupra presei de stat este o contragreutate necesară la o piață a presei dezechilibrată, în viziunea sa, și că guverne poloneze de toate culorile politice au încercat să exercite o influență similară.

Opozanții afirmă însă că PiS a mers mai departe decât predecesorii săi. „Este o cutumă politică poloneză ca presa publică să fie capturată de partidul aflat la guvernare”, a declarat Dariusz Rosiak, șeful unei emisiuni de actualități la Radio Trojka până în ianuarie.

„Însă amploarea acestei capturări, amploarea acestei intruziuni politice, amploarea propagandei la scară largă care s-a derulat în ultimii cinci ani nu pot fi comparate sau confundate cu ce s-a întâmplat înainte ca PiS să vină la putere”, a adăugat el.

Incidentul pare acum că va deveni subiect de dezbatere la alegerile prezidențiale amânate ale Poloniei, care ar trebui să aibă loc la sfârșitul lunii viitoare. Rafal Trzaskowski, care a substituit-o săptămâna trecută pe Malgorzata Kidawa-Blonska drept candidat al Platformei Civice, principalul partid de opoziție, a cerut o dezbatere privind viitorul presei de stat și în special al televiziunii publice, despre care el a declarat că ajuns atât de discreditată încât are nevoie de o restructurare fundamentală.

Însă observatori precum dl Rosiak sunt sceptici cu privire la șansele inversării politizării. „Cred că e imposibil de anulat. Amploarea demoralizării jurnaliștilor, a crainicilor, a oamenilor care lucrează acolo e enormă”, a declarat el.

„Acesta e un exemplu al dezastrului total provocat în decursul ultimelor trei decenii în interiorul acestui sistem al presei publice din Polonia.”

%d blogeri au apreciat: