Social

Satele românești din Deltă, lipsite de apărare în fața bombardamentelor rusești de la frontiere 

un editorial de Emilian Isăilă – Spotmedia

La două săptămâni de la atacul rușilor asupra portului Izmail, localnicii din Cetalchioi susțin în continuare că cel puțin o dronă a ajuns pe teritoriul României, deși Ministerul Apărării afirmă exact contrariul.

Resturile aparatelor de zbor care au atacat portul ucrainean nu au fost căutate metodic pe malul românesc, autoritățile încercând mai degrabă să facă uitat evenimentul, nu să afle adevărul. Oamenii se simt lăsați în voia sorții, la câteva sute de metri de război, fără niciun sprijin concret în cazul în care confruntarea de peste mal va provoca pagube și în România.

Miercuri, la ora două noaptea, în data de 2 august, războiul a ajuns foarte aproape, Guvernul fiind luat prin surprindere, lăsându-i de izbeliște pe locuitorii de pe malul Dunării.

„Dormeam. M-a trezit un bâzâit puternic. Drona a trecut pe deasupra casei, zgâlțâindu-se din temelii. Un geam s-a spart”, a povestit Marius Nicolae Tănase, 21 de ani, fermier.

Tânărul este cel care a filmat trecerea dronei prin spațiul aerian românesc și rafalele antiaerienei ucrainene care încercau să o doboare.

A doua zi după atac, nimeni din administrația centrală nu a venit în comuna Ceatalchioi și nici nu a luat legătura cu primăria.

Reacțiile reprezentanților Guvernului au apărut abia după ce edilul localității din județul Tulcea a dat o declarație la TV, care a fost preluată de întreaga presă.

Două ore de lupte intense

Marius Nicolae Tănase locuiește împreună cu părinții săi într-o casă joasă, chiar pe malul Dunării, în satul Plauru, la 300 de metri de portul Izmail.

Atacul cu drone iraniene Shahed, lansate de Rusia, în noaptea de 2 august, a avut ca scop lovirea depozitelor de grâu și alte facilități de operare a navelor.

Porturile Izmail și Reni, aflate pe malul stâng al Dunării, au devenit ținte pentru ruși, după ce acordul pentru transportul grâului prin Marea Neagră a încetat prin decizia unilaterală a Moscovei.

De atunci, o parte din grâu e adus pe uscat dinspre Odesa și încărcat pe vase în Reni și Izmail pentru ca, apoi, navele să coboare pe Dunăre, să intre în Marea Neagră pe la Sulina și să ajungă, prin apele noastre teritoriale, la Constanța.

KODAK Digital Still Camera
PLAURU. Marius Nicolae Tănase indică spre portul Izmail, atacat de ruși cu drone – Foto: Spotmedia.ro

Deși cele două porturi sunt de importanță strategică pentru Ucraina, autoritățile române n-au făcut mare lucru să pregătească și să protejeze populația de pe malul Dunării, expusă efectelor războiului.

„Nimeni nu a venit să discute cu oamenii după atacul din 2 august”, a declarat primarul Tudor Cernega, pentru Spotmedia.ro.

„Situația a fost destul de dificilă. Dronele au atacat mai mult de două ore și în tot acest timp apărarea antiaeriană din Ucraina a tras. Oamenii s-au speriat”, a povestit edilul micii localități tulcene.

Ministerul Apărării: Atacul ilegal nu a intersectat spațiul aerian al României

„Dronele utilizate de Federația Rusă în aceste atacuri ilegale și nejustificate nu au intersectat în niciun moment spațiul aerian al României”, se arată în comunicatul oficial al Ministerului Apărării Naționale, publicat în data de 3 august.

Dar mărturiile oamenilor din Cetalchioi și Plauru contrazic poziția oficială a armatei.

Mai mult, Marius Nicolae Tănase a filmat drona care trecea pe deasupra casei în care locuia, una care încă se află pe teritoriul României.

Și primarul comunei susține în continuare că „cel puțin o dronă” rusească a intersectat pentru scurtă vreme spațiul aerian.

Această violare a teritoriul țării noastre nu poate fi interpretată ca agresiune și nu poate fi considerată o acțiune ostilă la adresa NATO, care ar putea duce la activarea celebrului articol 5 din tratatul Nord-Atlantic.

KODAK Digital Still Camera
CETALCHIOI. Primarul Tudor Cernega a discutat cu oamenii despre problemele create de apropierea foarte mare de o zonă de război. Intențiile sunt bune, dar soluțiile puține, în lipsa sprijinului guvernamental – Foto: Spotmedia.ro

Problema însă e alta, zeci de familii trăiesc la câteva sute de metri de o zonă vizată de atacurile Kremlinului, aud toate alarmele antiaeriene, sunt martore la război, fiind într-un permanent stres și pericol, iar nicio autoritate centrală a statului, de peste un an și jumătate de când a început conflictul, nu a făcut nimic pentru ele.

Nu există o șosea directă care să lege Tulcea de Cetalchioi. Pentru a ajunge în comună, e necesară trecerea Dunării cu un bac care traversează fluviul din oră în oră, între 7 dimineața și 7 seara.

Dacă la 2 noaptea, când a avut atacul cu drone, o casă lua foc, mașina pompierilor și Salvarea nu puteau ajunge.

„Nu a venit nimeni din partea autorităților să se intereseze de noi, să vadă ce pagube am suferit sau ce s-a întâmplat”, a remarcat și Marius Nicolae Tănase pentru Spotmedia.ro.

Teama de un nou atac

În acest teritoriu, aflat la nord de Delta Dunării, războiul e mai prezent ca niciodată.

Fiecare alarmă antiaeriană din Odesa se declanșează și în Izmail, iar cei de aici trăiesc permanent cu teama de un nou atac.

„Oricând se poate întâmpla. Cred că e imposibil să nu fie și alte raiduri”, spune primarul Tudor Cernega.

„Noi am pregătit în sala de consiliu zece saltele, apă, conserve și truse de prim-ajutor pentru posibilii răniți din Ucraina care vor trece Dunărea, dar asta a fost anul trecut, imediat după începerea războiului”, a adăugat edilul.

KODAK Digital Still Camera
RĂZBOI. Ferma familiei Tănase, cea mai apropiată locuință din România de conflictul sângeros provocat de Rusia prin invadarea Ucrainei – Foto: Spotmedia.ro

Oamenii sunt neliniștiți, iar șocul provocat de atacurile din 2 august a fost unul foarte mare.

„Sunt persoane care au vrut să se mute din localitate. Avem oameni în vârstă, am vorbit cu ei, am încercat să-i liniștesc, iar cei din Guvern m-au asigurat, acum, de tot sprijinul lor. Am toate telefoanele necesare, persoane de contact. În caz că se întâmplă din nou, măcar am cu cine să vorbesc”, a declarat primarul pentru Spotmedia.ro.

Li s-a promis că vor fi apărați

Preotul Florin Tudorel Pascale , 37 de ani, care slujește în comuna Ceatalchioi, a filmat și el atacul.

„Zgomotul se auzea foarte aproape. Nu cred că drona s-a prăbușit aici, ci a fost doborâtă deasupra apei”, a spus și părintele.

Din discuțiile cu oamenii din comună a reieșit că „șefii de la București” au dorit mai mult să acopere incidentul cu violarea spațiului aerian de către o dronă a Kremlinului, să nu-i dea importanță și să minimalizeze expunerea populației la atacurile de peste Dunăre.

KODAK Digital Still Camera
ÎNGRIJORĂRI. Preotul Tudorel Pascale din Ceatalchioi spune că oamenii trăiesc într-o stare permanentă de stres din cauza atacurilor de peste Dunăre – Foto: Spotmedia.ro

Au trecut mai mult de două săptămâni de la cel mai grav incident de securitate desfășurat în vecinătatea imediată a României de la începutul războiului, iar în zonă au fost mai mulți jurnaliști din țară și din străinătate decât oameni din armată, din prefectură sau din Guvern, care să se intereseze ce s-a întâmplat, cât de gravă e situația și ce trebuie făcut în cazul unor posibile noi atacuri.

Vase imense de marfă brăzdează Dunărea în sus și în jos, „cum nu am mai văzut niciodată”, spune Gheorghe Puflea, în vârstă de 70 de ani, care locuiește de o viață pe malul fluviului, dar oamenii din Cetalchioi, Plauru și Pardina sunt prea mici pentru războiul care se desfășoară la câteva sute de metri de ei.

Cât timp continuă dezbaterea dacă dronele ruse au trecut sau nu teritoriul României, există posibilitatea ca ei să devină victime, deși li s-a promis că vor fi apărați.  

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button