Șase școli din Gorj sunt închise de luni, din cauza cutremurelor. Două școli vor fi demolate
Șase școli din județul Gorj au rămas închise de luni, iar elevii au fost relocați, din cauza problemelor fisurilor cauzate de cutremure. Două dintre unități urmează să fie demolate, nemaiputând fi reabilitate.
După două săptămâni, în care școlile au fost închise, în urma cutremurelor din Gorj, pentru evaluarea clădirilor, elevii s-au întors în clase, luni dimineața. Șase dintre unități au rămas închise, iar școlarii și preșcolarii au fost mutați în alte corpuri de clădire sau chiar în alte localități. Comisiile de evaluare au constatat că respectivele imobile sunt grav afectate de seisme, iar două dintre ele nu mai pot fi reparate și urmează a fi demolate.
“Sunt două școli care au afectată structura de rezistență și nu mai pot fi consolidate și altele care au fisuri destul de mari, dar pot fi reparate. Am luat măsura ca elevii să fie relocați din aceste structuri”, a declarat Marcela Mrejeru, inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj (ISJ).
Guvernul a alocat două tranșe de bani, din fondul de rezervă, pentru lucrări de reparații, la școlile și clădirile instituțiilor administrative din județul Gorj, afectate de cutremurele din 13 și 14 februarie, care au avut, până acum, peste o mie de replici.