Internațional

Șase milioane de persoane fără curent electric, în prima zi de iarnă în Ucraina

Aproximativ șase milioane de persoane erau încă fără electricitate în Ucraina în prima zi oficială de iarnă, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Sky News.

Din octombrie, Rusia a vizat instalații de infrastructură critică din Ucraina, la un moment dat lăsând fără curent electric 10 milioane de persoane și întrerupând aprovizionarea cu apă a unor regiuni întregi.

Întreruperile de curent au fost instituite de luni de zile în încercarea de a conserva rezervele de electricitate, dar loviturile rusești continuă să împiedice distribuția.

În unele regiuni din Ucraina, inclusiv în orașul Herson din sudul țării, autoritățile locale au înființat centre de încălzire și de electricitate pentru a permite oamenilor să își încarce aparatele electronice.

Însă ucrainenii au recurs la măsuri disperate pentru a-și încălzi locuințele, fiind observată o creștere semnificativă a numărului de incendii în zonele rezidențiale – soldate cu nouă morți.

Un total de 131 de incendii au fost înregistrate în Ucraina în 24 de ore.

Serviciul ucrainean de urgență a declarat: „Numai în ultima zi s-au înregistrat 131 de incendii în Ucraina, dintre care 106 în sectorul rezidențial. Nouă persoane au murit, iar opt au fost rănite”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button