Sancţiune drastică pentru o companie farmaceutică

Consiliul Concurenței a sancționat compania GlaxoSmithKline SRL (GSK) cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele asumate, respectiv scoaterea de pe piață a produsului Seretide, fapt ce a determinat scoaterea lui de pe lista medicamentelor compensate de CNAS.
Consiliul Concurenței a încheiat, în 2017, o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al GlaxoSmithKline SRL (GSK), după ce compania și-a asumat o serie de angajamente referitoare la medicamentele Avodart și Seretide, pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială.
„Astfel, GSK era obligată sa furnizeze cele două medicamente pe piața din România timp de doi ani, în cantități care să acopere cererea pacienților, determinată pe baza datelor furnizate de surse independente. În urma monitorizării implementării angajamentelor, Consiliul Concurenței a constatat nerespectarea parțială a acestora, prin încetarea comercializării a trei forme ale produsului Seretide înainte de termenul prevăzut, de doi ani. Practic, prin acțiunile sale, GSK a determinat scoaterea acestor produse din lista de medicamente compensate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS)”, spun reprezentanții Consiliului Concurenței într-un comunicat de presă transmis, marți, MEDIAFAX.
Practic, angajamentele asumate de GSK asigurau implementarea efectivă a reglementărilor în domeniu, care prevăd că un producător trebuie să aprovizioneze, cu precădere, piața națională, constituind o garanție suplimentară a faptului că pacienții români au acces la medicamentele relevante.
„Formularea de angajamente este o iniţiativă a companiilor implicate într-o investigație şi orice modificare ulterioară a acestora sau a modului de implementare se face doar în urma unei decizii a autorităţii de concurenţă. Astfel, încălcarea obligațiilor asumate reprezintă o faptă gravă, fiind pus sub semnul întrebării obiectivul urmărit, respectiv restabilirea mediului concurenţial” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Seretide este un medicament utilizat în tratamentul astmului bronșic și al bolii pulmonare obstructive cronice.
Decizia autorității de concurență de a sancționa compania cu 11,9 milioane de lei poate fi atacată la Curtea de Apel București.
Sursa: www.capital.ro
- România, pe locul doi în UE la scumpirile din industrie. Prețurile producției au explodat cu 14,3% într-un singur an
România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale. Datele publicate de Eurostat arată că țara noastră a înregistrat al doilea cel mai mare avans anual din blocul comunitar, fiind depășită doar de Bulgaria. România continuă să se afle printre statele europene cu cele mai mari … - Bolojan a primit un mare flit. Apelul la economie nu s-a văzut în consum. Cererea de energie a urcat la aproape de recordul verii
Apelul lui Ilie Bolojan pare că nu a avut deloc succes. Cererea de energie a urcat aproape de recordul verii. Cererea de energie a urcat la aproape de recordul verii Apelul autorităților către populație, companii și instituții pentru reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară nu pare să fi produs, cel puțin miercuri, o scădere semnificativă a cererii. … - Sistemul de Asistență Socială din Sectorul 2, o condamnare la moarte prin birocrație: cazul Nicolae Mircea Zambra Iosipescu
Un caz revoltător aduce în prim-plan disfuncționalitățile grave și lipsa de transparență din cadrul administrației publice locale, mai exact la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 2. Un cetățean imobilizat la pat este lăsat fără sprijin, în pragul debranșării de la utilități vitale, în timp ce statul îi oferă o … - Șantier din București, prins că scotea ilegal apă din pânza freatică și o arunca direct în canalizare. Lucrările au fost suspendate
Garda de Mediu a amendat un alt șantier din București. Constructorii de aici au scos ilegal apă din pânza freatică a Bucureștiului și au deversat-o direct în canalizare, fără niciun act în regulă. Cum arată șantierul în cauză Garda Națională de Mediu a transmis că un alt șantier din București a fost sancționat. În urma … - Scandal în justiție după schimbarea judecătoarei din dosarul Robert Negoiță. Fost judecător suprem: „Sabotează și ultima fărâmă de încredere în puterea judecătorească”
Un fost judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Nasz Csaba Bela, critică în termeni neechivoci maniera în care conducerea Curții de Apel București a înțeles să răspundă la o întrebare privitoare la motivele pentru care a fost înlăturată din complet judecătoarea care judeca dosarul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Într-un mesaj pe contul său de …




