SocialȘtirile 60m.RO

Sâmbătă se anunță protest mare la Constanța: STOP vânzării PORTULUI

Sâmbătă la ora 15.00 se anunță un protest mare în fața prefecturii din Constanța. Acesta este organizat de către societatea civilă și sute de persoane și-au anunțat participarea.

Cei care au făcut apelul cheamă pe români la luptă pentru bunurile ce au mai rămas României dar care pot ajunge în mâini străine:

„Acest port reprezintă munca părinților noștri cu toate greutățile prin care ei au trecut.

Acum un guvern iresponsabil dorește să îl vândă deși acest activ este unul de interes strategic național și trebuie să rămână în proprietatea statului român și a poporului român.

Cîțu și compania fac un act de trădare națională, trebuie să îi oprim.

Au vândut în ultimii 30 de ani toate bunurile care ne aparțin, au vândut pe români la bucată în afara țării, acum vor să vândă și puținul care a mai rămas”.

Manifestanții se vor aduna să protesteze în fața prefecturii Constanța începând cu ora 15.00.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button