Salvamontiştii au stat live la telefon cu tânăra de 19 ani în timp ce era sfâşiată de urs: Ne spunea că a muşcat-o de gambă şi că o trage…
Tânăra atacată de urs pe Jepii Mici – unul dintre cele mai cunoscute şi circulate trasee din munţii Bucegi – avea 19 ani. N-a avut nicio şansă în faţa animalului, o ursoaică de circa trei ani. Se pare că ursoaica a apărut brusc şi a atacat-o. A muşcat-o de picioare şi a târât-o într-o prăpastie. În plus faţă de muşcături, fata a căzut în gol peste 100 de metri.
Nenorocirea a fost practic live. Fata a reuşit să sune la Salvamont chiar în timp ce ursoaica o târa şi a spus că animalul a muşcat-o de picioare şi că o trage. Un salvamontist a vorbit cu ea până când n-a mai avut cu cine vorbi, a relatat pentru Epoch Times şeful echipei Salvamont Buşteni, Sergiu Frusioniu, care a şi participat la intervenţie.
Salvamontiştii au pornit în fugă spre fată, dar când au ajuns era prea târziu. Murise.
Ursul era pe cale să-i omoare şi pe salvatorii montani. Din fericire, la faţa locului a ajuns un paznic de vânătoare, dotat cu puşcă, şi a omorât animalul. Cel mai probabil ursul i-a atacat pe salvamontişti pentru că îşi apăra prada. Când salvamontiştii au ajuns la fată, ursul mânca din ea.
„M-am întâlnit cu ursul de multe ori. Eu n-am auzit până acum să atace la modul ăsta. Eu n-am purtat niciodată spray de urs, n-am simţit nevoia… S-a schimbat însă situaţia… Ieri, ursul era să-i omoare pe colegii mei. Dacă nu era băiatul ăla de la vânătoare, care, norocul face că-i alpinist, că nu prea ai cum să gestionezi vânătoarea fără să fii alpinist în Bucegi, cred că ne întorceam mai puţini acasă.
Deci, băiatul cu fata mergeau pe potecă, a apărut ursul. Băiatul a sunat la 112. În acelaşi timp, a sunat şi fata. Noi avem o redundanţă la telefonul de 112. Mai sună la şeful formaţiilor, care e prezent cam tot timpul sus, la dispecerat. Şi fata vorbea cu colegul nostru şi îi spunea că este atacată de urs şi că a muşcat-o de gambă şi că o trage, şi că o trage, adică ea a fost live. Deci a fost live. La momentul ăsta a întrerupt. Şi a mai rămas doar prietenul, care era undeva mai departe.
Eu sunt coordonatorul formaţiei de la Buşteni. Am trimis băieţii de sus, am trimis băieţii de jos. Băieţii de sus au alergat până acolo. Dar era deja prea târziu. Adică fata fusese trasă de atunci în prăpastie de urs. A căzut 120 de metri.
Am făcut manevra de coardă să ajungem jos. M-am ocupat eu şi am lansat şi au ajuns colegii jos. Când s-o desfac din coardă, încep nişte urlete disperate. Vă spun sincer, că mi s-a ridicat casca după cap din cauza părului, că am crezut că l-a luat pe unul dintre colegi. Deci ursul era la victimă, îi mânca trupul. Un comportament de care nu am auzit niciodată! Am văzut poze cu oameni omorâţi de urs, nu am auzit NICIODATĂ să fie consumat trupul victimei.
Norocul a făcut că era şi paznicul de vânătoare şi a venit ca un salvator pe un cal alb. Şi a pus puşca la ochi, a apăsat pe trăgaci şi l-a omorât. Şi-a asumat omul responsabilitatea, că e o responsabilitate mare, poţi ajunge la puşcărie. Dar ursul încercase deja să îi atace pe colegi. Ursul era acolo, ei, colegii, când s-au apropiat, noroc că i-am lăsat mai în amonte, că au fost ei inspiraţi, că dacă îi lăsam exact unde a căzut fata, ajungeau în gura ursului.
În momentul în care au ajuns acolo, s-au apropiat, au văzut ursul şi el a început să fie agresiv, să-i atace. Şi au dat cu spray. Curenţii după vale au făcut ca parte de spray să le vină şi lor, că nu poţi să-ţi imaginezi ce înseamnă să îţi iei spray de urs în faţă.
A fost norocul că a ajuns băiatul ăsta repede acolo şi a împuşcat ursul. Altfel, mureau.
Eu nu mă şochez prea uşor, dar a fost chiar îngrozitor. Colegii s-au apropiat, au văzut-o, era în apă, pe burtă, mâncase ursul parte din picioare şi apoi am început să o coborâm.
Am început să o coborâm cu targa. Nici măcar nu am putut să o punem cum trebuie pe targă, că era totul alunecos. Am încercat să apelăm la elicopter, elicopterul n-a avut nicio şansă să intre acolo şi au încercat băieţii ăia, să le dea Dumnezeu sănătate, că băieţii de la Braşov sunt aşa inimoşi de nu există.
Am scos-o terestru, a mai durat 2 ore.
Întrebat ce crede că pot face turiştii, Sergiu Frusinoiu a remarcat că acest caz e atât de atipic încât îi e şi teamă să dea sfaturi:
„Eu merg pe munte de la 5 ani. Şi acum am 32. Aşa ceva n-am mai văzut. Îmi e şi frică să fac o recomandare, pentru că, uite, cazul ăsta a dat peste cap tot ce ştiam.
Însă, dacă mergem pe vechile mijloace de a preveni un atac al ursului, în primul rând important este să-ţi faci simţită prezenţa, să faci gălăgie, să călătoreşti în grup, să nu te rupi de grup şi să cari cu tine un spray de urs care nu de puţine ori a prevenit un atac al ursului.”
Întrebat dacă există vreo posibilitate ca ursoaica să fi fost turbată, Sergiu Frusinoiu a spus că nu poate aprecia acest lucru, dar că trupul ursoaicei a fost dus la DSV pentru analize.
Cât despre cauza atacului, salvamontistul nu a vrut să facă scenarii, dar a precizat că ieri în zonă a fost deosebit de cald – 34 de grade în Buşteni – şi e posibil ca temperaturile ridicate să fi iritat animalul.