Internațional

S-a rupt lanțul de iubire: Ucraina şi Polonia și-au convocat reciproc ambasadorii după comentarii privind războiul

Ucraina şi Polonia au convocat marţi reciproc ambasadorii, după escaladarea unei dispute în urma unei declaraţii a unui consilier de politică externă al preşedintelui Poloniei, care a spus că Kievul ar trebui să arate mai multă apreciere pentru sprijinul Varşoviei în războiul său cu Rusia, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Consilierul, Marcin Przydacz, a mai spus că guvernul polonez trebuie să apere interesele fermierilor ţării – o referire la interdicţia privind importurile de mărfuri ucrainene care va expira luna viitoare.

Kievul şi Varşovia au fost aliaţi fermi pe tot parcursul conflictului care a izbucnit odată cu invazia rusă din Ucraina în februarie 2022. Dar aceste schimburi reflectă chestiuni litigioase.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleh Nikolenko, a declarat că ambasadorului polonez i s-a spus în cadrul întâlnirii că declaraţiile despre presupusa nerecunoştinţă a Ucrainei pentru ajutorul Poloniei sunt „neadevărate şi inacceptabile”.

„Suntem convinşi că prietenia ucraineano-poloneză este mult mai profundă decât scopul politic. Politica nu ar trebui să pună sub semnul întrebării înţelegerea reciprocă şi puterea relaţiilor dintre popoarele noastre”, se arată într-un comunicat al Kievului.

Polonia l-a chemat, de asemenea, pe ambasadorul ucrainean la Varşovia, ca răspuns la „comentariile reprezentanţilor autorităţilor ucrainene”, a scris Ministerul polonez al Afacerilor Externe pe platforma X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Postarea nu a specificat la ce comentarii s-a referit.

Mass-media poloneză l-a citat luni pe Przydacz vorbind despre posibila prelungire a interdicţiei de import a Poloniei asupra produselor agricole ucrainene.

„Ceea ce este cel mai important astăzi este să apărăm interesele fermierului polonez”, a declarat Przydacz.

„Cred că ar merita ca (Kievul) să înceapă să aprecieze rolul pe care Polonia l-a jucat pentru Ucraina în ultimele luni şi în ultimii ani”, a mai spus el.

În luna mai, Uniunea Europeană a permis Poloniei, Bulgariei, Ungariei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui din Ucraina.

După ce invazia rusă a blocat porturile de la Marea Neagră, cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, au ajuns să rămână în statele din Europa Centrală din cauza blocajelor logistice, afectând preţurile şi vânzările pentru fermierii locali.

Cele cinci ţări doresc ca interdicţia asupra importurilor de cereale să fie prelungită cel puţin până la sfârşitul anului. Acesta urmează să expire pe 15 septembrie.

Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat la începutul lunii iulie că nu va ridica interdicţia pe 15 septembrie, chiar dacă UE nu va fi de acord cu prelungirea acesteia.

Kievul a descris decizia poloneză ca fiind „neprietenoasă” şi le-a cerut partenerilor Ucrainei şi Comisiei Europene să asigure exportul neîngrădit al tuturor produselor agricole ucrainene către UE.

Ministerul polonez de Externe nu a răspuns marţi la o solicitare de comentarii, precizează Reuters.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button