Știrile 60m.RO

Rusia își retrage militarii din Kazahstan

Militarii ruși care au ajutat la reprimarea brutală a revoltelor din Kazahstan au început joi retragerea din această țară, a anunţat Ministerul Apărării rus.

„Unităţile soldaţilor păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), îndeplinindu-şi sarcinile fixate, au început să pregătească materialul militar şi tehnic pentru a fi încărcat în aparatele aviaţiei ruse în vederea revenirii la baza lor permanentă”, a anunţat ministerul de la Moscova într-un comunicat.

Aceste trupe, constituite în special din paraşutişti ruşi, au fost desfăşurate la cererea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Takaev şi sub egida OTSC, o alianţă compusă din foste şase republici sovietice, aflată sub conducerea Moscovei şi din care mai fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a anunţat marţi că trupele din cadrul alianţei militare postsovietice OTSC, desfăşurate în ţară pe fondul protestelor violente care au afectat această republică din Asia Centrală săptămâna trecută, vor începe să se retragă în termen de două zile. Potrivit lui Tokaev, procesul de retragere nu va dura mai mult de 10 zile.

Proteste masive au erupt în mai multe orașe din Kazahstan din 2 ianuarie, iar tensiunile sociale au escaladat rapid în conflicte cu forțele de ordine și atacarea clădirilor guvernamentale. Mii de oameni au fost răniți, iar peste 10.000 arestați.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button