Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro din exporturile de petrol și gaze în 100 de zile de război
Rusia a câştigat 93 de miliarde de euro din venituri provenite din exporturi de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului său împotriva Ucrainei, cea mai mare parte către UE, se arată în raportul unui centru de cercetare independent publicat luni, relatează AFP.
Analiza publicată de Centrul de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA), cu sediul în Finlanda, survine în momentul în care Ucraina le cere occidentalilor să întrerupă orice legătură comercială cu Rusia pentru a nu mai alimenta maşinăria de război a Kremlinului.
Uniunea Europeană (UE) a decis recent un embargo gradual – cu excepţii – asupra importurilor sale de petrol. Gazul rusesc, de care unele state membre sunt foarte dependente, nu este în prezent vizat de sancțiuni.
Potrivit CREA, UE a reprezentat 61% din importurile de combustibili fosili, aproximativ 57 de miliarde de euro, în primele 100 de zile de război (24 februarie – 3 iunie). Cei mai mari importatori au fost China (12,6 miliarde de euro), Germania (12,1 miliarde) şi Italia (7,8 miliarde).
Veniturile Rusiei provin mai întâi din vânzarea ţiţeiului (46 miliarde), urmată de gaz transportat prin gazoducte (24 miliarde), apoi produsele petroliere, gazul natural lichefiat (GNL) şi în final cărbunele.
Ce presupune embargo-ul UE
Reducerea progresivă a importurilor de petrol din Rusia va fi pusă în aplicare până la sfârşitul anului și „acoperă imediat mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia și taie o sursă uriaşă de finanţare pentru maşina sa de război”, a spus preşedintele Consiliul European, Charles Michel, după decizia luată la finalul lunii trecute.
Totodată, va pune o „presiune maximă” asupra Moscovei pentru ca aceasta să înceteze războiul, a scris pe Twitter Charles Michel.
Embargoul va elimina aproximativ 90% din importurile europene de petrol rusesc până la sfârşitul anului, a precizat la rândul său şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă. Astfel, Budapesta a ridicat dreptul de veto care bloca de câteva săptămâni adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE la adresa Rusiei.