Politică

Roșia Montană: România află câte miliarde de euro va plăti din cauza guvernelor trădătoare de țară

Zi decisivă pentru procesul Roșia Montană! România așteaptă astăzi decizia finală în dosarul în urma căruia am putea avea de plătit aproape 2 miliarde de dolari. Potrivit unor surse, premierul Marcel Ciolacu este gata să facă publice toate documentele din proces imediat după decizia instanței. 

În urmă cu trei ani, zona Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, la inițiativa Guvernului. Efectul a fost eliminarea definitivă a posibilității de a investi în exploatări miniere. La vremea respectivă exista deja pe rolul tribunalului ICSID de la Washington un litigiu deschis de Gabriel Resources împotriva statului român, căruia i se cer despăgubiri pentru refuzul de a da undă verde proiectului minier.

Așadar, compania minieră a reclamat inițial blocarea, nu anularea posibilității de a investi, iar decizia guvernului i-a mărit șansele de a câștiga litigiul.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat un Memorandum privind aprobarea împuternicirii Ministerului Finanțelor pentru contractarea de servicii de asistență juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în această cauză, la fel ca în procesul cu Pfizer, pentru cele aproape 30 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.

Premierul Marcel Ciolacu anunţa că până în data de 10 februarie va veni o decizie definitivă în cazul Roşia Montană.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button