SocialȘtirile 60m.RO

Metrorex anunță măsuri noi pentru prevenirea aglomerației

Metrorex vine cu noi măsuri pentru a preîntâmpina supraaglomerarea pe peroane, în vederea limitării riscului de răspândire a coronavirusului. Călătorii vor fi în permanență avertizați să păstreze distanța și se va limita, după caz, accesul în staţiile de metrou, când situația o impune. 

Măsurile se vor aplica de marți, 20 octombrie, și au drept scop prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 pe parcursul călătoriei cu metroul.

Conform unui comunicat de presă al societăţii de transport, personalul Metrorex cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor. Astfel, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi în vederea păstrării distanţei fizice.

De asemenea, în vederea luării de măsuri operative, posibilele situaţii de aglomerare vor fi raportate de către personalul Metrorex factorilor de decizie din cadrul societăţii şi Poliţiei Metrou.

În plus, personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie. Totodată, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.

Potrivit sursei citate, în cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, „personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite”, iar „personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie”.

Începând cu data de 20 octombrie, personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita, după caz, accesul publicului călător în staţiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării.

La rândul său, personalul Metrorex va sprijini Poliţia Metrou, ce asigură acţiuni de patrulare în staţiile de metrou şi intervenţii punctuale împreună cu Jandarmeria, ISU şi alte organe de ordine publică abilitate, în funcţie de situaţia din teren, notează Metrorex.

Sursa: Agerpres

  • Economia României, în moarte clinică. Care sunt cauzele
    Economia României va stagna în anul 2026, potrivit Comisiei Europene. După un avans modest al PIB, estimat la 0,7% în 2025, ritmul de creștere economică ar urma să se oprească aproape complet în 2026. O revenire mai consistentă este anticipată abia în 2027, când PIB ar putea să ajungă la 2,3%. Oficialii europeni atrag atenția că …
  • Air China pregătește zboruri directe București-Beijing
    Air China, membră a alianței Star Alliance, ar urma să lanseze prima sa rută regulată spre o destinație din România. Zborurile ar urma să fie operate între Beijing și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București de patru ori pe săptămână, scrie BoardingPass.  Publicația Croatian Aviation relatează că Air China vrea să obțină aprobările necesare pentru a opera acastă rută …
  • Tatăl fetei ucise la ferma din Bihor a publicat ultimele mesaje date de victimă prietenei sale: „Am minţit că am 16 ani şi tot nu mă lasă în pace”
    La aproape trei săptămâni de la crima din Parhida, tatăl Alisiei, tânăra de 18 ani ucisă într-un lan de rapiță, a publicat conversații private ale fiicei sale pentru a combate declarațiile suspectului, care susținea că ar fi avut o relație cu adolescenta. Tatăl victimei a publicat mesajele dintre fiica lui și prietena acesteia După ce …
  • Pensionarii din România pot pierde 2.800 lei la pensie. Greșeala aparent banală care îi poate lăsa fără bani
    Pensionarii din România pot pierde 2.800 lei la pensie. Greșeala aparent banală care îi poate lăsa fără bani. Mulți români plătesc mii de lei pentru documente neconforme, care nu le aduc niciun beneficiu la pensie. Mai grav, unii pensionari ajung să plătească pentru acte emise de firme fără autorizație. Pentru a obține documente care să îi ajute …
  • Treabă românească pe linia 5. Călătorii se adăpostesc după stâlpi
    Redeschisă recent, după o întârziere de peste un an, linia 5 de tramvai este un adevărat simbol al eșecului administrativ din București. Nicio stație de pe această rută nu are copertine, iar călătorii sunt nevoiți să se adăpostească pe unde reușesc. Luni, la orele prânzului, călătorii sufereau pe refugii din cauza căldurii, iar un bărbat se adăpostea …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button