Proteste în Bulgaria. Autostrada spre Grecia este blocată

Bulgaria se confruntă în plină pandemie cu proteste. Protestatarii care cer de 24 de ore demisia guvernului bulgar, pe care îl acuză că este corupt, şi-au sporit presiunea duminică adăugând o nouă tabără celor două care, începând de joi, au blocat traficul în centrul capitalei Sofia şi au blocat ruta principală spre Grecia.
Protestatarii au dat asigurări că nu vor pleca până nu demisionează prim-ministrul, populistul conservator Boiko Borisov, şi procurorul general, Ivan Geshev, pe care îi acuză că servesc interesele oligarhilor puternici, şi nu pe cele ale populaţiei.
Sâmbătă seara, aproximativ 2.000 de persoane au demonstrat în centrul Sofiei, într-un marş mult mai modest decât joia trecută, când peste 25.000 de oameni s-au adunat timp de ore în piaţa unde se află sediul Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei.
Proteste au loc şi în oraşe precum Stara Zagora, unde mii de oameni au încercat sâmbătă seara să blocheze autostrada care leagă capitala de Marea Neagră, sau la Varna, capitala maritimă şi important centru de vacanţă.
Protestele din țara vecină au început cu 24 de zile după ce a fost dat publicității un videoclip în care se vedea cum un politician de opoziţie este scos de poliţişti de pe o plajă publică folosită ca proprietate privată de Ahmed Dogan, un influent şi controversat om de afaceri miliardar şi om politic.
- PIB-ul România scade cu 1,2% față de 2025: HORECA și industriile de servicii sunt pe butuci
Produsul intern brut (PIB) în trimestrul I din 2026 s-a menţinut nemodificat în termeni reali comparativ cu trimestrul IV din 2025 şi s-a redus cu 1,2% pe seria brută, respectiv 1,1% pe seria ajustată sezonier faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, anunţă, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS). Scădere în termeni reali de 1,2% față de … - O dronă marină a explodat în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită. „A explodat singură” / În scurt timp, explicațiile Departamentului pentru Situații de Urgență
O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Din primele informații, nu sunt victime, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență. Explozia dronei marine la Constanța are loc la o săptămână după cea care s-a prăbușit, în noaptea de 28 spre 29 mai, pe … - VIDEO: Explozie a unei drone marine în Portul Constanța
O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Primele informații, furnizate pentru HotNews de către Departamentul pentru Situații de Urgență, spun că nu sunt victime. Drona maritimă a explodat singură, în dana 78 a portului Constanța, a declarat purtătorul de cuvânt al DSU, Bogdan … - Nicusor Dan a semnat decretul pentru desemnarea lui Eugen Tomac
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care Eugen Tomac este desemnat în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Din acest moment, Eugen Tomac are la dispoziție 10 zile pentru a găsi o majoritate guvernamentală și pentru a cere votul de încredere în Parlament. Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier ”Președintele … - Operațiunea „Jupiter”: Peste 30 de percheziții domiciliare în 8 dosare penale ce vizează infracțiuni silvice și de mediu
Procurorii Parchetului General efectuează vineri percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe, în cadrul operațiunii „Jupiter”. La nivel național sunt puse în executare peste 30 de mandate de percheziție domiciliară, la sedii de societăți comerciale, depozite de material lemnos, ocoale silvice și domiciliile unor persoane fizice, pe …


