Românii trebuie să se uite cât mai mult la Bruxelles și să ignore complet SUA și Rusia. Viitorul României este în UE

Primele zile ale anului 2026 vin cu un adevăr incomod pe care România îl evită de prea mult timp: în timp ce Bucureștiul oscilează, sperând să „joace” pe mai multe fronturi geopolitice, lumea se restructurează brutal. Iar în această restructurare, SUA și Rusia apar tot mai des, pentru tot mai mulți observatori, drept actori care tensionează și uneori subminează regulile ordinii internaționale, fie prin forță militară, fie prin decizii unilaterale, fie prin folosirea sancțiunilor și presiunilor ca instrument global de politică externă.

Pe de o parte, Rusia rămâne un exemplu major de contestare a dreptului internațional, în special prin războiul împotriva Ucrainei, însoțit de acuzații grave privind abuzuri asupra civililor și încălcări ale dreptului umanitar, semnalate de organizații și misiuni internaționale. În paralel, dosarele juridice internaționale legate de Rusia continuă să se acumuleze în instanțe și instituții globale, iar presiunea diplomatică rămâne ridicată.

Pe de altă parte, SUA, aliatul strategic al României, arată, în ultimii ani, o tendință de politică externă dominată de unilateralism, sancțiuni extraterritoriale, și intervenții de tip „legea e a celui puternic”, iar acestea generează tensiuni inclusiv în relația cu aliații. Un exemplu recent, discutat în presa internațională, îl reprezintă operațiunile de interceptare și confiscare a unor nave în contextul sancțiunilor, acțiuni pe care Rusia le contestă în termeni de „încălcare a dreptului internațional”, iar SUA le justifică prin aplicarea regulilor proprii de sancționare și combatere a economiilor ilicite. Indiferent cine are dreptate în acel caz punctual, esența rămâne: ordinea globală se transformă într-o zonă de fricțiune permanentă, în care puterea contează mai mult decât regula.

De ce contează asta pentru România?

Pentru România, dilema nu este „cine e mai bun” între SUA și Rusia, pentru că Rusia rămâne principalul factor de insecuritate în regiune. Dilema reală este alta: dacă vrem stabilitate, prosperitate și instituții funcționale, România trebuie să își construiască viitorul într-un cadru care funcționează prin reguli, compromis și predictibilitate. Iar acest cadru este Uniunea Europeană, nu relația volatilă dintre marile puteri.

UE este singurul spațiu geopolitic în care România beneficiază simultan de: piață comună și fonduri structurale, drepturi și libertăți protejate instituțional, mecanisme de solidaritate economică, și mai ales un model de guvernare în care „regula” contează mai mult decât voința unui lider de moment.

În plus, integrarea completă a României în Schengen la începutul lui 2025 a arătat, concret, cum UE produce efecte directe în viața oamenilor și în economie: circulație mai eficientă, costuri logistice reduse, integrare reală în fluxurile europene. Aceasta este direcția care contează, nu iluziile unei „independențe” între superputeri.

România nu își poate permite „balansul” între lumi

Într-o lume în care Rusia își proiectează influența prin forță și destabilizare, iar SUA își proiectează interesele prin presiune geopolitică și instrumente economice, România nu poate trăi din reflexe vechi: „mai vedem”, „mai negociem”, „stăm și cu unii, și cu alții”. Această logică este periculoasă, pentru că România nu este o superputere, este un stat mediu, aflat la granița unei zone de conflict și dependent de stabilitatea economică europeană.

Dacă România își dorește: salarii și standarde de viață mai apropiate de Vest, infrastructură accelerată, instituții mai solide, și protecție împotriva instabilității regionale,

atunci direcția este evidentă: Bruxelles, nu Washington sau Moscova. În 2026, România nu mai are luxul de a „ignora” realitatea. SUA și Rusia rămân mari actori globali, dar ambele, în moduri diferite, produc instabilitate, conflicte și tensiuni asupra regulilor internaționale. România are însă o ancoră sigură: Uniunea Europeană, un spațiu al regulilor și al solidarității, care a demonstrat deja că poate transforma o țară.

Așadar, dacă vrem un viitor previzibil, prosper și sigur, România trebuie să privească tot mai mult către Bruxelles și să își construiască politicile interne și externe ca parte a proiectului european. Nu din loialitate oarbă, ci din interes strategic: România câștigă în UE. România pierde în haosul marilor puteri.