Știrile 60m.RO

Românii trăiesc pe datorie. Creditele de consum au explodat. Cumpărăm produse importate

România a ajuns într-o situație dramatică: populația se împrumută masiv pentru a supraviețui, nu pentru a investi sau a-și îmbunătăți viața. Potrivit datelor Băncii Naționale a României, anul 2024 a fost cel mai prolific din istorie în ceea ce privește creditele de consum noi contractate. Românii au luat împrumuturi de 47 de miliarde de lei doar pentru cheltuieli curente, un record care nu arată bunăstare, ci disperare.

Sistemul bancar prosperă, în timp ce oamenii trăiesc de la o rată la alta. Creșterea cu aproape 19% a împrumuturilor pentru nevoi personale ne duce cu gândul la perioada de dinaintea crizei din 2008, când românii erau încurajați să se îndatoreze excesiv. Acum, istoria se repetă, iar în loc de dezvoltare economică reală, avem consum pe credit, bazat pe produse importate. Banii românilor pleacă direct în conturile marilor corporații străine, în timp ce industria autohtonă moare sufocată de taxe și lipsa de sprijin.

Acest model economic este un dezastru pe termen lung. În loc să construim și să producem, îngroșăm profiturile băncilor și companiilor din afară. Politicienii au transformat România într-o piață de desfacere, iar românii într-un popor captiv într-un sistem care îi ține permanent îndatorați.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button