Guvernul se laudă cu o inflație „domolită” sub 6%. În realitate, românii trăiesc cu o inflație de peste 10%. Cum e posibil acest contrast? Simplu: se manipulează coșul de consum. Se exclud produsele care cresc cel mai mult – energia, carnea, laptele, hainele, reparațiile. În schimb, se introduc în calcule produse de sezon sau ieftiniri artificiale, rezultatul fiind o cifră cosmetizată pentru raportările oficiale.
Dar statul merge mai departe cu ipocrizia. Pe lângă faptul că nu compensează pierderile românilor din scumpiri, îi și impozitează pe ele. Impozitul pe venit nu ține cont de inflație, taxele cresc, iar deducerile rămân aceleași ca acum 5 sau 10 ani. Ce înseamnă asta? Că statul colectează mai mult, nu pentru că românii sunt mai bogați, ci pentru că banii lor valorează mai puțin.
Și în loc să ajute economia reală, guvernul mai dă o lovitură: limitează adaosurile comerciale la anumite produse. În teorie, pentru a proteja consumatorul. În practică, pentru a distruge producătorii români. Pentru că aceste plafonări nu se aplică lanțurilor străine cu putere de piață, ci lovesc fix în cei mici – în ferme, în brutării, în IMM-uri.
Rezultatul? Românii sunt mințiți și jefuiți. Producătorii autohtoni ajung în faliment, comerțul este distorsionat, iar economia devine dependentă de importuri. Totul, în timp ce guvernanții se bat pe burtă în ședințe festive și dau vina pe „contextul internațional”.
În realitate, România are o inflație fiscală: prețurile cresc, taxele se măresc, iar statul devine principalul beneficiar al crizei. E un jaf legalizat, făcut în numele „stabilității macroeconomice”. Dar pentru românul de rând, stabilitatea înseamnă doar sărăcie calculată și furie acumulată.
Este momentul ca oamenii să înțeleagă: inflația nu e doar o problemă economică. E o formă de furt sistematic, iar cei care conduc România o folosesc cu cinism pentru a-și hrăni privilegiile.
