Românii plătesc la nesfârșit pentru casele lor, în timp ce în alte țări, proprietatea chiar înseamnă proprietate

În timp ce în România oamenii sunt obligați să plătească an de an impozit pe propria locuință, un bun deja cumpărat și impozitat în momentul achiziției, în alte țări europene, precum Lituania sau Estonia, proprietatea este respectată și nu este taxată abuziv. În România, statul nu se mulțumește să-ți ia banii o dată: te pune să plătești la nesfârșit pentru același acoperiș deasupra capului.

În România, ideea de a deține o proprietate este tratată de stat ca o sursă inepuizabilă de venit. După ce plătești zeci sau chiar sute de mii de euro pentru o locuință, deja taxată prin TVA, comisioane bancare, taxe notariale și alte biruri,ești condamnat să plătești în fiecare an impozit pe aceeași casă, ca și cum ai închiria-o de la propriul guvern. Statul îți reamintește anual că, deși ești „proprietar”, nu ești niciodată cu adevărat stăpân pe ce ai.

Însă în alte țări, proprietatea este tratată ca ceea ce ar trebui să fie: un drept, nu o datorie perpetuă.

Exemple clare de respect față de cetățeni:
• Lituania – nu percepe impozit pe locuința personală, decât dacă valoarea totală a proprietăților depășește un prag ridicat. Dacă ai o singură casă de valoare medie, nu plătești nimic anual.
• Estonia – nu există impozit anual pe clădiri rezidențiale. Se taxează doar terenurile, și doar în anumite condiții. Casa ta nu este o sursă de venit pentru stat.
• Malta – nu are impozit anual pe locuințe. Se percepe o taxă doar la cumpărare, dar după aceea statul nu te mai stresează cu plăți continue.
• Arabia Saudită – nu percepe niciun impozit pe proprietățile personale. Statul nu vede în cetățean o vacă de muls, ci un membru al societății cu drepturi reale asupra bunurilor lui.
• Monaco, Liechtenstein, Andorra, Insulele Cayman – paradisuri fiscale în care nu există deloc impozit pe proprietăți, iar oamenii nu trăiesc cu teama că locuința le poate fi împovărată de stat.

În contrast, în România, dacă îți cumperi o locuință, trebuie să te pregătești să o plătești de mai multe ori.
O dată prin prețul de achiziție, deja crescut artificial de taxe și comisioane. Apoi prin taxele de înregistrare, actele notariale și evaluările impuse. Apoi, an de an, prin impozitul pe proprietate, care nu doar că există, dar crește în mod constant, în funcție de toanele guvernelor sau crizele bugetare inventate.

Și dacă nu ești la zi cu aceste taxe, nu mai ai voie să-ți cumperi o mașină, să construiești o casă sau să-ți redobândești permisul suspendat, potrivit noilor măsuri anunțate de autorități. Statul nu îți dă niciun răgaz: plătești sau ești blocat.

Ai o a doua locuință, poate moștenită? Statul te taxează suplimentar, ca pe un milionar, deși poate este vorba de o casă la țară, fără apă curentă sau canalizare.

Această filozofie fiscală este nu doar nedreaptă, ci profund abuzivă. În România, proprietatea nu este o formă de stabilitate, ci o armă în mâna unui stat lacom și ineficient. Deși oamenii muncesc o viață pentru o casă, statul român consideră că nu este suficient,trebuie să plătești și pentru privilegiul de a o locui.

În alte țări, proprietatea este văzută ca un pilon al securității personale și al independenței. În România, este o vacă de muls, o sursă sigură de bani pentru un buget public risipit pe salarii speciale, pensii nesimțite și proiecte neterminate.

Românii nu sunt doar impozitați, sunt taxați psihologic

Simt în fiecare an că, deși casa e „a lor”, statul are ultimul cuvânt. Iar într-o țară cu taxe care cresc, servicii publice care lipsesc și o administrație care doar cere, adevărata proprietate devine o iluzie scumpă.

Atâta timp cât România își tratează cetățenii ca surse constante de venit, iar nu ca oameni cu drepturi depline asupra muncii și bunurilor lor, nu va exista stabilitate. Nu poți construi o societate sănătoasă pe frică fiscală și pe șantaj birocratic. În timp ce alte state oferă cetățenilor libertate și siguranță, România oferă… facturi și amenințări.