România a ajuns în topul negativ al Europei: este țara în care o locuință costă cel mai mult raportat la venitul mediu al populației. Pentru un apartament de 60 de metri pătrați, un român are nevoie de peste 12 ani de muncă, fără să cheltuie nimic altceva din salariu. În vestul Europei, aceeași locuință se cumpără în 6-8 ani, cu un salariu de câteva ori mai mare.
Prețurile au crescut artificial, umflate de specula imobiliară, lipsa planificării urbane și avizele întârziate care favorizează șmecherii cu relații. Salariile, însă, au rămas mici, iar creditele tot mai greu de obținut. Dobânzile sunt mari, avansurile împovărătoare, iar băncile joacă la siguranță, în timp ce românii rămân chiriași pe viață în propria țară.
Statul nu face nimic. Nu există politici serioase de locuire, nu se construiesc locuințe sociale, nu se stimulează dezvoltatorii corecți. Se protejează doar interesele marilor jucători imobiliari și ale rețelelor de speculanți care țin artificial prețurile sus, în timp ce sute de mii de tineri nu își permit o casă.
Românii plătesc cel mai scump vis: acela de a avea un acoperiș deasupra capului. Și îl plătesc cu o viață întreagă de rate, sacrificii și compromisuri, într-o țară în care statul pare să lucreze pentru oricine, mai puțin pentru cetățenii săi.
