Politică

România trăiește pe datorie. “Pro-europenii” au ratat banii PNRR și acum cer timp suplimentar

Așa-zisul „succes” obținut în Parlamentul European – prelungirea cu 18 luni a termenului pentru implementarea PNRR – nu este altceva decât o confirmare oficială a eșecului. România nu a fost în stare să cheltuie banii europeni în timpul alocat. În loc să fie un exemplu de eficiență, „pro-europenii” ne-au demonstrat cât de incompetent poate fi un stat condus de birocrați și politicieni rupți de realitate.

Ni se spune că e o veste bună. În realitate, e o rușine mascată frumos în limbaj de PR. Dacă planurile ar fi fost puse în aplicare, nu am fi cerut timp în plus. Iar acum, în loc să beneficiem de dezvoltare, continuăm să trăim pe datorie, cu inflație, taxe mai mari și zero rezultate concrete.

Victor Negrescu și ceilalți europarlamentari care se bat cu pumnii în piept sunt parte dintr-un sistem care doar mimează interesul pentru țară. Au ratat șansa istorică de a schimba România cu bani europeni. Orice prelungire nu rezolvă problema de fond: incompetența generalizată și lipsa voinței reale de reformă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button