PoliticăȘtirile 60m.RO

România, singura țară în care Președintele își permite să nominalizeze `premieri la mișto`

Ceea ce s-a întâmplat ieri înaintea votului de investire a Guvernului Cîțu dovedește, în mod irefutabil faptul că domnul Klaus Iohannis, în loc să nominalizeze „premieri mișto”, își permite de la înălțimea funcției pe care o deține în mod vremelnic să nominalizeze „premieri la mișto”.

Să dai bir cu fugiții și să-ți depui mandatul cu 15 minute înaintea unui vot care era previzibil în favoarea Cabinetului tău, într-un moment în care țara se află într-o criză majoră din cauza isteriei create de Covid 19, nu s-ar fi putut întâmpla nici măcar într-o țară bananieră.

Dovada iresponsabilității politice totale a acestui individ care a ocupat și se pare că va ocupa în continuare, nu doar funcția de senator, dar și pe cea de ministru de finanțe, o constituie declarația halucinantă pe care a dat-o la aproximativ o oră de la cel mai penibil moment derulat pe scena politică din România în ultimii 30 de ani :

Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile”.

Cu alte cuvinte, Florin Cîțu recunoaște că pe el îl preocupă exclusiv interesul, mai mult sau mai puțin meschin al P.N.L. decât INTERESUL NAȚIONAL !?!

Faptul că INTERESUL NAȚIONAL nu contează când acesta ar intra în coliziune cu interesul lui Klaus Iohannis si/sau al P.N.L., rezultă cu prisosință tot din declarația dată „la cald” de către același Florin Cîțu :

Decizia Președintelui Klaus Iohhanis de a mă desemna pentru funcția de Prim Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi”.

Dacă cineva mai avea un dubiu, cât de mic, referitor la faptul că acest individ a fost nominalizat „la mișto” doar pentru ca Președintele să-și îndeplinească dorința de a declanșa alegeri parlamentare anticipate, declarația „împricinatului” Cîțu spulberă orice îndoială.

Pe principiul „Gura păcătosului adevăr grăiește”, Cîțu a recunoscut inclusiv faptul că a fost nominalizat „la mișto”, doar pentru a fi respins în urma votului Parlamentului, într-un moment în care ideea alegerilor anticipate nu se năruise și pentru cei mai înfocați susținători ai acestei idei.

Cum poți tu, senator al Românei, fost și, culmea, viitor ministru de finanțe al acestei țări care se pretinde a fi civilizate, să accepți acest minuscul rol de „iepuraș” doar pentru a face pe plac Președintelui și partidului tău ?!?

Recunoscând dreptul fiecărui individ de a intra în istorie așa cum își dorește sau așa cum i se dictează, dacă singur se pune în situația ca dorința lui să nu conteze, îl las pe Florin Cîțu în lumea lui (politică) și mă uit spre viitor.

Neliniștea este maximă : pe cine va nominaliza azi Președintele României, pentru funcția de Prim Ministru ?

Nefiind convins de faptul că și domnul Președinte a renunțat definitiv la ideea alegerilor anticipate, o soluție „viabilă” ar fi nominalizarea lui Ariel, coadă de purcel.

În acest context ce nominalizare ar fi mai potrivită decât a „Micii Sirene, cam oligofrene”?

Dacă Președintele a ajuns, în sfârșit, la concluzia potrivit căreia țara are nevoie urgent de un guvern stabil, îl va nominaliza, cel mai probabil, pe Ludovic Orban, chiar dacă prin această nominalizare ar închide definitiv cu un răspuns afirmativ orice controversă pe tema „Sfidează sau nu Klaus Iohannis poporul român ?”

Personal sunt convins că următoarea nominalizare va fi în favoarea lui Ludovic Orban, cu toate că acesta „a căzut zgomotos” în urma unei moțiuni de cenzură și și-a depus mandatul după a doua nominalizare, fiind evident faptul că Guvernul Orban II nu ar fi fost investit.

O nouă nominalizare a lui Ludovic Orban, nu doar că ar deștepta și românii mai puțin instruiți și mai puțin pricepuți în „ale politicii”, dar ar pune întreaga clasa politică într-o lumină cu adevărat întunecată.

În urma mizeriei de ieri, PNL a scăzut cu cel puțin 5% – 7% în opțiunea de vot a românilor, procent de care poate profita din plin PSD-ul.

Ar putea profita și PMP-ul cu condiția de a nu mai fi remorca PNL-ului și de a se decupla rapid.

Mai mult ca sigur că va profita și PRO ROMÂNIA, având în vedere faptul că Victor Ponta taxează zgomotos și vizibil derapajele Președintelui și ale PNL –ului.

Într-un astfel de scenariu, întrebarea este cum se va poziționa PSD-ul, va vota sau nu Guvernul Orban III ?

Existând argumente atât pro, cât și contra, decizia este cu adevărat greu de luat.

Până la necesitatea luării deciziei de a vota pro sau contra guvernului propus ca urmare a nominalizării de azi, aștept cu interes noua nominalizare a Președintelui Iohannis.

După mizeria de ieri, și nominalizarea „Micii Sirene, cam oligofrene” este mai digerabilă…

Sursa: www.stiripesurse.ro

Back to top button