Internațional

Șeful liberal al CJ Timiș la Borsetă cu Birlic, omul lui Ţanca Uraganu, în afacerea Dubai

Într-un schimb de mesaje pe WhatsApp, intrat în posesia deBanat, Iosif “Borsetă” Nicoară, consilierul personal al lui Alin Nica, îl învaţă pe Cristian Birlic, personaj conectat la lumea interlopă, cum să-i scrie preşedintelui CJ Timiş în vederea stabilirii unei întâlniri. Mesajele au loc în contextul unei afaceri prin care Nica voia să ridice împreună cu o firmă din Dubai un terminal cargo la aeroport. Deşi apare şi la o masă împreună cu Birlic, Alin Nica afirmă că nu-l cunoaşte.

Aciuat prin Dubai, potrivit unor surse Birlic lucrează pe la garajul unui prinţ de acolo. Cu toate că apare într-o fotografie alături de Birlic la masă. Alin Nica a declarat astăzi pentru Gândul că nu-l cunoaşte pe acesta. La aceeaşi masă apare şi consilierul lui Nica, Iosif Nicoară, fost angajat al Poliţiei de Frontieră, acolo unde a primit şi sugestiva poreclă “Borsetă”. De fapt, Nicoară a fost şi cel care a făcut legătura între Nica şi Birlic. În acesat sens este sugestiv un schimb de mesaje între Nicoară şi Birlic, intrat în posesia deBanat. În aceste mesaje, “Borsetă” îl învaţă pe Birlic cum să-i trimită o adresă oficială lui Nica în vederea unei întâlniri, mai spune DeBanat.

Birlic este bun prieten cu Ţanca Uraganu.

“Domnului preşedinte Alin-Adrian Nica

Având în vedere apariţia unor situţaii neprevăzute care necesita prezenţa noastră în Dubai, respectuos vă adresez rugămintea de a reprograma întalnirea noastră pt. Sfârşitul lunii Martie 2022, cu precizarea că, data exactă să o covenim de comun acord într-o corespondenţă ulterioară. Cu deosebită consideraţie”, îi face „Borsetă” textul lui Birlic, apoi stabileşte şi data întâlnirii 24 sau 25 martie.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button