Economie

România, printre țările UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflației în luna iunie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 8,6% în iunie, în creştere de la 8,1% în mai, în timp ce în Uniunea Europeană a urcat de la 8,8% la 9,6%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Estonia, Lituania, Letonia, Bulgaria, Polonia şi România, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.

Comparativ cu situaţia din mai, rata anuală a inflaţiei a scăzut în două state membre şi a crescut în 25 de ţări membre. În România, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 13% în iunie, de la 12,4% în mai. În iunie 2021, rata anuală a inflaţiei în România era de 3,5%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei în UE au fost înregistrate, luna trecută, în Estonia (22%), Lituania (20,5%), Letonia (19,2%), Bulgaria (14,8%), Polonia (14,2%) şi România (13%). La polul opus, ţările membre UE cu o cea mai redusă inflaţie sunt: Malta (6,1%), Franţa (6,5%) şi Finlanda (8,1%).

Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 4,19 puncte procentuale, urmată de preţurile la alimente, alcool şi tutun, care au crescut cu 1,88 puncte procentuale, şi preţurile bunurilor industriale neenergetice, care au înregistrat un avans de 1,15 puncte procentuale.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea de la 4,4% până la 4,6%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

BCE se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 6,8% anul acesta, faţă de prognoza precedentă de 5,1%, în timp ce în 2023 şi 2024 inflaţia ar urma să se situeze la 3,5% şi, respectiv, 2,1%, peste ţinta de 2% avută în vedere de BCE.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button