Știrile 60m.RO

România, pe marginea prăpastiei economice: măsurile de austeritate adâncesc criza și sărăcia

România se îndreaptă cu pași repezi spre recesiune, în timp ce guvernul impune măsuri fiscale drastice care sufocă economia și îi împovărează pe cetățeni și pe antreprenori. Inflația rămâne cea mai mare din Uniunea Europeană, concedierile se înmulțesc, iar aproape 20% dintre români trăiesc deja în sărăcie severă. În lipsa unor reforme reale, avertizează experții, aceste decizii nu fac decât să agraveze problemele economice și sociale.

România este în pragul unei recesiuni majore, iar semnalele de alarmă vin din toate direcțiile. Potrivit datelor Eurostat, țara noastră are în prezent cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, în timp ce agenția de evaluare financiară Moody’s a reconfirmat perspectiva negativă pe termen lung. Analiștii economici atrag atenția că măsurile fiscale adoptate de guvern, de la creșterea TVA și scumpirea energiei, până la eliminarea unor scutiri importante, nu reprezintă reforme, ci doar „optimizări” care afectează populația și mediul de afaceri. „Riscul de recesiune este uriaș, iar fără politici fiscale clare și reforme adevărate, România va rămâne blocată într-un cerc vicios al crizei,” avertizează Andreea Nica, vicepreședinte CFA România.

Situația este resimțită deja în piața muncii. În medie, o mie de români își pierd locul de muncă în fiecare lună, iar experții avertizează că acesta este doar începutul. Companiile, împovărate de noile taxe, reduc cheltuielile prin concedieri, după ce au renunțat la investiții. În același timp, familiile cu venituri mici sunt tot mai vulnerabile. „O familie din România ar avea nevoie de 6.000 de lei lunar doar pentru mâncare, însă realitatea este că foarte multe gospodării nu dispun de acești bani,” explică Cristina Chinole, reprezentant al unui ONG pentru sprijinirea micilor producători.

Deficitul bugetar a atins cote alarmante, depășind 76 de miliarde de lei în primele șapte luni ale anului, cu cel puțin 5 miliarde mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. În ciuda acestui dezechilibru, guvernul continuă să adopte măsuri menite să aducă bani rapid la buget, fără a ține cont de efectele pe termen lung. Între timp, ministrul Finanțelor încearcă să renegocieze cu Uniunea Europeană pentru a salva 21 de miliarde de euro din fondurile PNRR, pe care România riscă să le piardă din cauza nerespectării angajamentelor asumate.

În octombrie, guvernanții vor trebui să prezinte la ECOFIN progresele în reducerea cheltuielilor, însă experții avertizează că fără o strategie coerentă și reforme reale, România riscă să intre într-o criză economică profundă, cu efecte devastatoare asupra cetățenilor și mediului de afaceri. În loc să stabilizeze economia, măsurile actuale nu fac decât să adâncească sărăcia și neîncrederea investitorilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button