România nici colonie nu mai este, căci are doar obligații, nu și drepturi

Dacă ar fi să fim sinceri, România nici măcar nu mai poate fi numită colonie. O colonie, în sensul clasic, mai primea ceva infrastructură, câteva spitale, poate o cale ferată sau o investiție în agricultură. România nu mai primește nimic. Are doar obligații. Să plătească taxe, să accepte directive, să tacă și să voteze „cum trebuie”.
Suntem tratați ca o piață de desfacere și ca un bazin de forță de muncă ieftină. Nu avem voie să ne protejăm fermierii, dar putem importa carne congelată și lapte praf din Vest. Nu avem voie să ne subvenționăm industria, dar putem închide rafinării și combinate ca să cumpărăm energie scumpă de afară. Tot ce înseamnă producție, suveranitate sau demnitate, ne-a fost interzis.
Suntem buni doar să plătim contribuții la bugetul UE, să primim „recomandări” de austeritate și să acceptăm ca toate resursele și piețele noastre să fie controlate de companii străine. Politicienii noștri nu conduc țara, ci o administrează în interesul altora. De fapt, suntem o anexă economică fără drept de apel.
România nu mai are nici măcar statutul de colonie. E un teritoriu abandonat între servilism și sărăcie, unde cetățeanul este bun doar la vot și la impozite. Un popor căruia i s-au luat drepturile, dar i s-au păstrat obligațiile. Iar asta nu e democrație, nu e parteneriat, nu e Europă. E sclavie cu acte-n regulă.