Economie

Adaosul comercial, la vedere

Toți comercianții ar putea fi obligați să afișeze adaosul comercial practicat la produsele pe care le cumpără de la producătorii locali. Acest lucru va fi posibil dacă un ordin propus de ANPC va fi aprobat.

ANPC explică acest ordin prin „Necesitatea reglementării unei norme care să oblige operatorii economici să afișeze lângă prețul final al produsului comercializat și adaosul comercial aplicat pentru produsul respectiv, în raport cu prețul de bază al producătorului, are drept scop informarea în mod clar, precis și neechivoc a consumatorilor cu privire la modul în care este stabilit prețul final al produsului sau al serviciului pe care dorește să îl achiziționeze, astfel încât, pe baza informațiilor necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, aceștia să aibă posibilitatea să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punct de vedere al nevoilor și al posibilităților lor financiare.

Având în vedere atribuțiile A.N.P.C., de supraveghere și control, precum și de informare corectă a consumatorilor, considerăm că este imperios necesar acest act normativ pentru informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate, în raport cu prețul de bază al producătorului“.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button