Într-o țară care se laudă cu autostrăzi desenate pe hârtie și reforme doar în campanie, realitatea crudă rămâne aceeași: în România, aproximativ 6 copii din 1.000 mor înainte de a împlini un an. În secolul XXI, în inima Europei, pierdem anual mii de prunci din cauze care ar putea fi prevenite — lipsa medicilor, a spitalelor curate, a asistenței medicale în sate.
Mortalitatea infantilă reprezintă numărul de copii care mor înainte de a împlini vârsta de un an, raportat la 1.000 de nou-născuți vii. Este unul dintre cei mai importanți indicatori ai calității sistemului medical și ai nivelului de trai dintr-o țară. Cu cât este mai mare, cu atât statul eșuează mai grav în misiunea sa de a proteja viața.
Principalele cauze sunt sărăcia, lipsa de educație medicală, accesul dificil la servicii de sănătate, precum și condițiile precare din spitale. Multe mame nu beneficiază de controale prenatale, unele localități nu au medic de familie, iar spitalele mici din mediul rural funcționează cu echipamente vechi și personal insuficient. Acolo unde statul lipsește, soarta copiilor se joacă între noroc și tragedie.
În loc să discutăm despre viață, politicienii discută despre funcții. În loc de spitale moderne, avem proiecte „pe hârtie” și fonduri pierdute între birouri. România lui Ilie Bolojan și a guvernanților săi este o țară care-și abandonează copiii înainte ca ei să învețe să meargă.
Fiecare cifră ascunde o tragedie, fiecare procent înseamnă un copil pierdut din nepăsare. Statul român își măsoară progresul în PowerPoint-uri, nu în vieți salvate.
