Politică

România își va produce singură muniția pentru sistemele PATRIOT

Rachete interceptoare SkyCeptor pentru sistemele PATRIOT vor fi fabricate în România în urma unei colaborări între Electromecanica SA şi Raytheon Missiles & Defense.

România este pe punctul de a eficientiza la maximum eventuala exploatare a celor patru sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă cu rază lungă de acțiune de tip PATRIOT (Phased Array Tracking Radar to Intercept on Target) pe care le are în dotare prin integrarea în producția autohtonă a interceptorilor SkyCeptor în urma colaborării dintre Electromecanica Ploieşti şi Raytheon Missiles & Defense.

Un memorandum de înţelegere în acest sens încheiat între Compania Naţională Romarm SA, Electromecanica SA şi Raytheon Missiles & Defense este pe drumul cel bun a declarat generalul-locotenent Teodor Incicaş, şeful Direcţiei generale pentru armamente din Ministerul Apărării Naționale (MApN), conform monitorulapararii.ro. „Suntem interesaţi de tot ce înseamnă capacitate de lovire care să fie generată de România. Avem nevoie pe timp de criză şi război de o capacitate reală de sprijin şi regenerare a capacităţii de operaţionalizare. Din ceea ce ştim noi până în acest moment, proiectul continuă. Acest lucru ne-au spus ambele părţi, atât Ministerul Economiei, cât şi Raytheon”, a precizat Incicaş. De altfel, surse militare au declarat pentru „Adevărul” că mai sunt doar câțiva pași pentru ca producția de interceptori SkyCeptor în România să fie demarată.

Nu poți distruge o țintă cu o rachetă de 100 de ori mai scumpă

De precizat că sistemele de rachete sol-aer PATRIOT achiziționate de România au venit cu 60 de rachete de tip PAC-2 GEM-T, PATRIOT Advanced Capability-2 missile, destinate combaterii țintelor de tip avion, elicopter sau dronă, dar și cu 168 de rachete de tip PAC-3 MSE, PATRIOT Advanced Capability-3 missile, destinate luptei antirachetă. Este vorba de interceptori de ultimă generație, foarte performanți, dar și destul de costisitori. Concret, o rachetă PAC-2 GEM-T are un cost de 2,05 milioane de dolari, iar cu interceptorii PAC-3 MSE ajungem cu prețul unitar la un alt nivel, cel puțin 4,1 milioane de dolari.

Conform experților, din punct de vedere tehnic, un sistem Patriot are capacitatea de a folosi interceptoare PAC-2 sau PAC-3 împotriva unor ținte mai mici și/sau nevaloroase, precum unele rachete, aeronave sau drone, dar astfel ar fi ineficient folosit. Adică nu este rentabil să lovești o țintă de câteva zeci sau cel mult sute de mii de dolari cu o rachetă de câteva milioane de dolari. Un exemplu actual, dat de teatrul de operații din Ucraina, ar fi anihilarea unor ținte ca dronele kamikaze de producție iraniană Shahed-136 care costă doar puțin peste 20.000 de dolari. Astfel, un interceptor ieftin, dar abil proiectat precum SkyCeptor, este foarte util pentru contracararea unor amenințări, mai ales dacă îl ai la dispoziție în număr foarte mare.

Performanțele

Totuși, SkyCeptor a fost în așa fel dezvoltat încât să poate fi utilizat dacă este nevoie și pentru a învinge rachetele balistice sau de croazieră cu rază scurtă și medie de acțiune, dar și alte amenințări avansate. 

„SkyCeptor oferă capabilități operaționale pentru doar o parte din costul altor efectori, ceea ce permite României și națiunilor sale partenere să-și construiască rezervele atât de necesare pentru propriile sisteme de apărare. Practic, acestea vor avea o capabilitate de foarte bună calitate, în cantitățile necesare contracarării eficiente a unui conflict. În plus, compatibilitatea interceptorului cu lansatoarele mobile oferă flexibilitate atât operațională, cât și în desfășurarea de forțe pe câmpul de operațiuni”, a transmis Raytheon după semnarea memorandumului de înţelegere.

Din punct de vedere al dezvoltării, SkyCeptor e o variantă a rachetei Stunner și care funcționează ca un interceptor care lovește direct ținta și o distruge prin forța impactului (hit-to-kill), spre deosebire de alte rachete care explodează în proximitatea țintei. Potrivit dezvoltatorilor, SkyCeptor beneficiază de o manevrabilitate mare, de un control al direcției avansat și de o propulsie multi-impuls, precum și de un cap de căutare modern. SkyCeptor e văzut ca o soluție „plug-and-play” pentru sistemul PATRIOT, adică e compatibil direct cu sistemul fără alte modificări.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button